Nu mai puțin de 70.000 de oameni din toate colțurile țării, de la lideri ai PSD, la simpli membri, simpatizanți și reprezentanți ai presei au fost prezenți ieri, la Arena Națională din București, la festivitatea de lansare în cursa prezidențială a lui Victor Ponta. Pentru câteva ore, circulația în București a fost paralizată, deoarece delegații din toate zonele țării au ,,ocupat’’ Bucureștiul cu peste 1.500 de autocare și microbuze.
Toată floarea pesedistă a Argeșului, pe Arena Națională
Ținând cont că filiala Argeș a PSD este una dintre cele mai bine organizate din țară și de proximitatea desfășurării evenimentului, pe Arena Națională au fost prezenți câteva mii de membri și de simpatizanți din județ. I-am remarcat pe membrii și simpatizanții de la Mioveni, care permanent s-au aflat aproape de scenă, scandând numele favoritului pentru prezidențiale, și pe cei de la Topoloveni, coordonați de primarul Gheorghiță Boțârcă, care purtau tricouri albe inscripționate cu ,,Topoloveni-100% Ponta’’. Dintre liderii locali i-am remarcat pe Cornel Ionică, viceprimarul Piteștiului, însoțit de deputatul Cătălin Rădulescu, pe senatorul Șerban Valeca, pe deputații Bogdan Niculescu Duvăz, Radu Vasilică și pe președintele CJ Argeș, Florin Tecău. Garnitura pesedistă de primari din județ a fost și ea foarte bine reprezentată.
Mesajul lui Tudor Pendiuc, într-unul dintre spoturile difuzate în sală s-a concentrat pe ideea că Victor Ponta Poate reda speranțele
românilor în unitate și într-o viață mai bună, după 10 ani de dezbinare. De altfel, cam aceasta a fost tenta tuturor discursurilor, inclusiv al prezidențiabilului social-democrat: ,,după ce Băsescu a dezbinat poporul român, este timpul ca noi să facem marea unire a românilor’’. Izul naționalist al evenimentului s-a repercutat și asupra construcției scenei, cu motive copiate din ,,Coloana fără sfârșit’’ a lui Constantin Brâncuși.
Mesaje de susținere de la lideri europeni
Cu ocazia manifestării de ieri, au transmis mesaje video de susținere o bună parte dintre liderii PSE din Parlamentul European și lideri social-democrați din țările europene.
- Şeful PSD din Cehia: „E tânăr, face parte din nouă generaţie”
- Premierul Georgiei: „Este un om de familie”
- Premierul Albaniei: „Este unificator”
- Premierul Serbiei: „Are grijă de propriul sau popor, este inteligent”
- Premierul Slovaciei: „Nu aş ezită nicio clipă să-l votez, e un om extraordinar”
- Premierul Belgiei: „Va schimbă faţă României Vicecancelarul Germaniei: Victor Ponta – spre un viitor mai bun”
- Preşedintele grupului socialist din PE: „România are nevoie de un preşedinte care să pună speranţa înaintea fricii”
La manifestație a participat și premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, care a ținut să menționeze importanța dezvoltării parteneriatului cu România, declarând că realizarea gazoductului Iași-Ungheni a fost un succes important al relațiilor dintre cele două țări.
Evident, vicepremierul Liviu Dragnea și cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au venit și ei cu mesaje clare de susținere pentru Victor Ponta, favoritul în cursa pentru Cotroceni, conform ultimilor sondaje.
Ponta: ,,Bunicul meu ardelean, acum 100 de ani, a cerut cetățenia română!’’
Victor Ponta și-a susținut discursul în ultima parte a a evenimentului. „Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră și în țara noastră. Mai avem 55 de zile. Vă chem pe toţi să fim împreună pe drumul spre marea unire a românilor”, spune prezidențiabilul. “Vreau să vă gândiţi că putem fi împreună, nu separat, că putem avea grijă unul de celălalt. Împreună putem să facem atât de multe lucruri pe care le făceam separat. Vreau să avem încredere unul în altul”, mai spune Ponta, care vrea să fie președintele tuturor românilor.
”Sunt strănepotul unui român din Ardeal care în 1917 a cerut cetăţenia română, sunt nepotul unui preot care m-a învăţat că
important este să crezi în Dumnezeu al ortodocşilor, al catolicilor, al protestanţilor. Sunt copilul unor părinţi ca ai dumneavoastră care au investit totul în mine. Sunt tatăl unor copii care vreau să crească în România mi-e teamă de un singur lucru să nu vă dezamăgesc pe dumneavoastră”, mai spune Ponta.
El şi-a încheiat discursul cu un citat dintr-un cântec al lui Tudor Gheorghe: „Aici este ţara mea şi neamul meu cel românesc/ Aici eu să mor aş vrea, aici vreau eu să trăiesc”.


