SCM Universitatea Piteşti – HCM Bistriţa 26 – 20 (12 – 11)
Nu doar băieţii, ci şi fetele au obţinut o victorie importantă pentru judeşul nostru în cadrul rundei a doua a campionatului Diviziei A. SCM Universitatea Piteşti a reuşit să se impună în jocul disputat pe teren propriu, sâmbătă dimineaţa în faţa celor de la HCM Bistriţa. Elevele lui Bogdan Burcea au evoluat foarte bine şi au depăşit, tot la o diferenţă de şase goluri, ca şi HC Argeş, una dintre cele mai importante echipe ale acestei serii. Argeşencele au reuşit să treacă la conducerea partidei şi au ajuns ca la un moment dat să aibă un avantaj de cinci goluri pe tabela de marcaj, dar experienţa mai mare le-a făcut pe oaspete să recupereze diferenţa până la 11-12 în defavoarea lor. Gazdele au ieşit mult mai motivate de la cabine şi au avut o evoluţie excelentă în actul secund. La final ele şi-au bucurat suporterii cu un succes de moral, scor 26–20.
„Am bătut una dintre echipele foarte bune ale seriei”
La finalul partidei, directorul tehnic al argeşencelor, Paul Mihăilă s-a declarat extrem de mulţumit de acest succes. „Aă am bătut una dintre cele mai bune echipe ale acestei serii. Am avut foarte mult de tras şi cred că am reuşit să ne motivăm în momentele mai dificile şi tocmai de aceea cred că am reuşit să ne şi impunem. Nu a fost un meci simplu pentru noi şi chiar dacă diferenţa de goluri de la finalul partidei a fost una de şase goluri, trebuie să precizăm că a fost un meci mult mai echilibrat şi diferenţa de scor nu reflectă întocmai felul în care au stat lucrurile pe teren.”, a declarat Paul Mihăilă.