BIDEN: INVAZIA, ÎNCĂ POSIBILĂ. SUA VOR INTERVENI DECISIV
BIDEN: RĂZBOIUL, UNUL COSTISITOR PENTRU RUSIA
BIDEN: SUA VOR APĂRA FIECARE CENTIMETRU DE TERITORIU NATO
Cel mai puternic om al lumii, Joe Biden a făcut, marți, o declarație despre negocierile cu Rusia, după ce Kremlinul a anunțat o retragere parțială a trupelor de la granițele ucrainene. Președintele SUA spune că țara sa și NATO sunt pregătite de o acțiune decisivă dacă Moscova decide să atace și că va apăra orice . Biden i-a transmis lui Vladimir Putin să ia calea diplomației pentru soluționarea conflictului.
„De la începutul acestei crize am fost clar și am spus-o consistent: Statele Unite sunt pregătite orice s-ar întâmpla. Suntem pregătiți cu diplomația, să ne angajăm diplomatic în discuții cu Rusia, dar și cu aliații și partenerii noștri pentru a accentua securitatea în Europa în ansamblu. Suntem gata să răspundem decisiv la un atac rusesc asupra Ucrainei care rămâne o posibilitate reală .(…) În acest weekend am vorbit din nou cu președintele Putin pentru a-i transmite clar că suntem pregătiți să urmărim acțiuni diplomatice la nivel înalt, să ajungem la înțelegeri scrise între Rusia, SUA și țările Europei pentru a aborda preocupări legitime de securitate. Președintele Putin și cu mine ne-am pus de acord ca echipele noastre să continue dialogul împreună cu aliații și partenerii noștri europeni.. (…) Nu vom sacrifica principiile de bază, însă. Țările au dreptul le suveranite și integritate teritorială. Au libertatea să-și aleagă și să-și urmărească propriile obiective și să aleagă cu cine se asociază. Dar asta nu înseamnă că nu mai este loc de diplomație și pentru dezescaladare. Acesta este cel mai bun mod de a merge înainte pentru toată lumea, după părerea noastră. Vom continua eforturile noastre diplomatice și consultările atente cu aliații noștri și cu partenerii noștri. (…) Ministrul rus de externe a spus astăzi că unele dintre forțele ruse vor părăsi pozițiile lor din apropierea Ucrainei. Ar fi bine. Însă nu avem încă o confirmare. Nu avem confirmarea că armata rusă se întoarce în baze. (…) Noi și aliații noștri suntem pregătiți să adoptăm sancțiuni puternice. Vor fi consecințe pe termen lung care vor periclita Rusia pe termen lung. (…) Statele Unite vor apăra orice centimetru de teritoriu al NATO. Angajamentul față de articolul 5 al NATO este sacru. Vom continua exercițiile militare cu aliații noștri. (…) Dacă Rusia atacă SUA și aliații cu metode de război asimetric precum atacuri cibernetice, suntem pregătiți să răspundem.”, a subliniat Biden. În videoclipul de mai jos, de la minutul 13.35, declarațiile complete ale lui Biden.
Declarațiile vin la scurt timp după ce Vladimir Putin a asigurat, după întâlnirea cu Olaf Scholz- cancelarul german, că Rusia nu vrea război şi doreşte „să continue lucrul în comun” cu Occidentul asupra securităţii europene şi pentru dezamorsarea crizei legate de Ucraina. În ciuda acestui fapt, Putin a descris situaţia din estul separatist prorus al acestei ţări drept un „genocid”.
sursa foto: https://www.foxnews.com/