În vederea promovării, conducerea celor de la HC Argeş doresște ca echipa să susţină cât mai multe meciuri amicale. Deja sunt perfectate două turnee, unul pe teren stăin şi unul acasă, la Sala Sporturilor „O să încercăm să avem cât mai multe meciuri amicale până la ora disputării primului joc din viitoarea stagiune competiţională. Până în momentul de faţă, este clar că vom participa la un turneu amical ce va debuta la Vaslui pe data de 17 august. Acolo o să jucăm câteva meciuri amicale, fiind invitaţi de către echipa din localitate. Un al doilea turneu amical pe care vrem să îl disputăm ar urma să fie organizat chiar de către oraşul nostru. Foarte probabil va debuta undeva la finalul lunii august acest al doilea turneu amical. Acestea sunt doar câteva din meciurile pe care vrem să le disputăm pentru că ne dorim cât mai multe jocuri de verificare până ce va începe prima etapă din campionat”, a declarat preşedintele echipei HC Argeş, Adrian Iancu.


