Banii sau viaţa? De la 1 iunie este posibilă creşterea salariilor bugetarilor, măsură prin care s-ar reveni la nivelul salariilor de dinaintea reducerii lor cu 25%. Gluma este ,,bună”, dacă realmente se va pune în aplicare. Spun că este o glumă pentru că pe mulţi, inclusiv pe mine, ne lasă rece. Este vorba de o măsură cu vădit caracter electoral. Evident, premeditată mai demult, conform schemei: le luăm acuma ca să le dăm înapoi mai târziu, vor zice bogdaproste şi ne vor mai vota o dată. Şmecheria este destul străvezie. Şi totuşi ar fi bine să fie pusă în aplicare înainte să vină alţii la putere. Partidele din opoziţie zbiară pe toate canalele că nu mai pot de dragul populaţiei şi vor anula multe din măsurile luate de actuala putere, în cazul în care vor ajunge la guvernare. Ca trăitor în România, îmi permit să fiu sceptic. Cred că multe din aceste măsuri vor fi păstrate în continuare şi vor fi schimbate la paştele cailor, invocându-se fel de fel de pretexte. Ceea ce se poate face în mod real, cred, este ca cei ce depind de salarii stabilite de alţii în mod discreţionar să-şi schimbe atitudinea în câteva privinţe. Mai întâi ar trebui să înţeleagă că salariul lor depinde de efectele muncii pe care o depun. Spun efecte, pentru că ăsta este etalonul. De exemplu, dacă produsul tău este de calitate şi dacă este tradus în mod real în plus valoare, atunci nu trebuie să te focalizezi pe cât de mult stai la serviciu, ci pe cât de eficient lucrezi. În plus, dacă eşti eficient realmente şi vezi că angajatorul depinde de munca ta, atunci ar trebui să-i ceri fără ruşine să-ţi dea salariul corect. Lucru care este absolut realizabil în România pe fondul crizei de resurse umane, care, din fericire pentru cei care muncesc inteligent şi din nefericire pentru angajatori, se va accentua. Condiţia este, bineînţeles, să fii realmente priceput. Al doilea aspect atitudinal, ar fi să cauţi să fii independent. Asta, teoretic, se poate realiza în două feluri: fie iniţiezi tu o afacere, fie accepţi mai degrabă un contract de muncă pe termen limitat decât unul pe termen nelimitat, care-ţi oferă iluzia siguranţei, dar poate avea multe efecte perverse. Înseamnă să accepţi deopotrivă riscurile considerând că ele pot deveni şanse. O a treia atitudine ar fi evaluarea lucidă a muncii pe care o faci din perspectiva raportului real între beneficii şi consumul la care eşti supus, luând în considerarea posibilitatea de a-ţi schimba jobul fără regret cu unul mai bun cu prima ocazie potrivită. De obicei aici intervin o serie de legături, precum frica de necunoscut sau autoreprezentările pe care le avem despre rolul nostru profesional: că avem vocaţie, că trebuie să ne dăruim, că avem un anumit prestigiu social etc. O a patra atitudine este aceea de a-ţi găsi o slujbă în care, deşi câştigi mai puţin, nici nu te consumi mai mult, păstrându-ţi în schimb energia, mintea, sufletul pentru alte lucruri mai frumoase din viaţă decât goana după mulţi bani. Timpul va dovedi, dacă nu deja o face, că furtul celor 25 de procente din salariu, fără nici un criteriu nu a fost o măsură benefică, ci una catastrofală. În primul rând a avut un caracter punitiv, considerându-se că toţi bugetarii sunt nişte puturoşi şi că prin această măsură se va ajunge la o selecţie calitativă. Efectul a fost însă contrar, s-ar putea să fi plecat cei care făceau treabă în sistem, sătui să-i mai ţină în spate pe cei care nu făceau, însă plătiţi cu acelaşi salariu, de mizerie. O altă consecinţă este că avem din ce în ce mai mult de a face cu o Românie tot mai săracă în persoane competente. Unele dintre acestea se orientează către alte ţări unde competenţele le sunt respectate, altele, care ar putea face mai mult, preferă să stea deoparte decât să se ,,vândă” ieftin. Până la urmă, o viaţă avem, iar banii, deşi sunt importanţi, nu sunt totul. După umila mea părere, cel care este prins în cursa şobolanului, chiar dacă nu poate să o părăsească, cel puţin să ia iasă temporar din ea. Dar ăsta este un adevărat paradox, adică nu există decât o singură ieşire din aşa ceva.
Vorba argeşeanului Cătălin Grigore: „Banii sau viaţa?”
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


