Tocmai când se părea că vom avea parte de o iarnă blândă, vremea ne-a încurcat pe toți și a paralizat traficul în întreaga țară. Datorită acestui lucru a avut de suferit chiar și handbalul piteștean și aceasta deoarece, în weekend, HC Argeș ar fi trebuit să dispute două partide de verificare contra celor de la Triumf Călărași. Elevii lui Alexandru Ionescu rămân astfel, în această pauză de campionat cu doar trei meciuri neoficiale disputate la Sighișoara. „Meciurile amicale nu s-au mai disputat din cauza condiţiilor meteorolgice. Poliţia nu le-a mai permis celor de la Călăraşi să plece spre Piteşti pentru a juca cele două partide. Trebuia ca aceste confruntări să aibă loc vineri. Această situaţie ne încurcă teribil pe noi, pentru că la finalul săptămânii vom juca primul meci din returul de campionat şi aveam şi noi un plan de pregătire, dar iată că acesta se pare că nu va mai sta în picioare şi va trebui să mergem să jucăm la Arad cu doar trei partide de verificare. Să sperăm ca va fi bine, deşi nu pot să ştiu cu exactitate nivelul la care se află echipa în acest moment, pentru că nu avem meciuri de verificare pentru a putea face o comparaţie”, a declarat principalul Alexandru Ionescu.
Vremea rea încurcă (și) handbalul
Niciun comentariu


