Prima zi a anului 2013, atunci cînd ortodocşii l-au sărbătorit pe sfântul Vasile cel Mare, a fost zi de sărbătoare şi în casa familiei Şerban din localitatea Aninoasa, care l-au sărbătorit pe Şerban junior pentru că poartă numele sfîntului Vasile.
Familia Şerban locuieşte în Aninoasa în cartierul minier. La casa cu numărul 10 locuia doar tatăl Neculaie de 51 de ani şi fiul Vasile de 26 de ani împreună cu soţia şi bebeluşul celor doi. Soţia lui Neculaie şi mama lui Vasilică, aşa cum îi spun vecinii şi neamurile, plecase de ceva vreme prin Italia să muncească, iar banii câştigaţi îi trimitea în ţară unde erau cheltuiţi cu spor de cei doi bărbaţi ai casei care nu au fost niciodată angajaţi cu carte de muncă.
Aşa se face că pe 1 ianuarie, după ce s-au cinstit la o cârciumă din Berevoieşti, cei doi şi-au adus aminte de discuţiile pe care le tot aveau, că soţia lui Neculaie munceşte prin Italia şi că Vasilică bea toţi banii.
De la un schimb de replici, discuţia a degenerat, iar Vasilică a plecat nervos spre casă. Pe drum însă, băutura i-a întunecat gândirea şi şi-a ţesut un gând negru, să-i aplice tatălui său o corecţie să o ţină minte, atunci când va ajunge acasă. Ajuns acasă Vasilică a căutat ceva cu care să îi dea tatălui o bătaie să îl ţină minte, aşa că a pus mâna pe o bâtă de basseball. Vasilică şi-a pândit ceva timp tatăl, iar când a ajuns în poarta casei i-a dat să îl ţină minte, cu bâta în cap, aşa că bătrânul, a picat secerat la pământ, în jurul său s-a întins sângele formând o baltă pe o rază de circa un metru şi creierii i-au ieşit din ţeastă. Omul practic nu a mai avut nicio şansă de supravieţuire. Vasilică când a realizat că tatăl său nu mai mişcă a cerut ajutor la cadrele medicale de pe ambulanţă, sperând într-un miracol, care însă nu s-a mai produs. Ajunse la faţa locului cadrele medicale au constat decesului lui Neculaie Şerban. După toate acestea Vasile a fost condus de oamenii legii la postul de poliţie Berevoieşti unde a fost ţinut pe parcursul celor câteva ore cât s-a derulat ancheta, iar la casa cu numărul 10 au sosit echipajele de criminalişti şi poliţişti de la Câmpulung şi de la secţia de poliţie Schitu Goleşti, pe raza căreia se află această localitate. În timp ce tatăl său a plecat la ceruri Vasilică Şerban riscă ani grei de închisoare.


