Simfonia Lalelelor a fost deschis?, în aceast? diminea??, cu Parada Florilor, la care au luat parte copii de la ?coli ?i gr?dini?e din Pite?ti, studen?i de la Universitatea din Pite?ti, sportivi de la Clubul Sportiv Municipal, jurnali?ti, membrii ai administra?iei locale, invita?i ?i oficialit??i din mai multe ??ri, printre care Olanda, Turcia, Serbia, Filipine sau Grecia.
Printre invita?i s-au reg?sit fostul pre?edinte al României, Emil Constantinescu, prefectul de Arge?, Ciprian Berevoianu, pre?edintele CJ Arge?, Constantin Nicolescu, oficiali din mai multe ??ri ale lumii.
Carul alegoric de anul acesta, realizat de voluntari, a reprezentat o moar? de vânt, cu paletele în form? de lalea. Anul acesta, parada a p?rut ceva mai s?rac? decât anii trecu?i, cel pu?in din punct de vedere al particip?rii cet??enilor la eveniment. Expozi?ia în sine a ie?it ceva mai bine decât cea din 2011, chiar dac? ea nu a fost exclusiv floral? ?i; acolo unde nu au mai fost flori, a mai înc?put ?i o expozi?ie de oregami, una de tablouri sau de ceramic?. Anul acesta personajele din literatur? sau din istorie au fost reprezentate din plin. Mircea cel B?trân cu cal cu tot a fost f?cut din garoafe de c?tre elevii ?colii Generale nr. 13, care poart? numele acestui domnitor, domnul Goe cu tot cu mami?a ?i mami?ica au fost câteva dintre personajele care ?i-au f?cut apari?ia la Simfonie. Standul Salpitflor Green a fost unul simplu, de bun gust, f?cut numai din flori albe.
Probleme de trafic la Simfonie
?oferii care au avut treab? în centrul ora?ului în cursul acestei zile au avut mari dificult??i în a g?si un loc de parcare, mai ales c? unele parc?ri au fost închise ?i p?zite de poli?i?tii de la Poli?ia Local?, un exemplu bun fiind chiar parcarea de lâng? Teatrul Alexandru Davila sau cea din fa?a Bisericii Catolice. Taximetri?tii au fost muta?i fix 20 de metri pentru a nu mai bloca parcarea din fa?a Bisericii Catolice. La Podul Viilor s-a circulat foarte greu înc? de diminea??, iar în zona Tribunalului era absolut imposibil s? g?se?ti un loc de parcare.




















