Statul pune bani serioși pe masă pentru digitalizarea administrației locale. O primărie de comună poate primi până la 75.000 de lei, una de oraș 125.000, un municipiu 175.000, iar un consiliu județean poate ajunge la 250.000 de lei. Numai că există o întrebare pe care proiectele de digitalizare o evită de multe ori: ce se schimbă cu adevărat în interiorul primăriei?
Analiza publicată de Edilo ridică exact această problemă și merită privită cu atenție și în Argeș, unde comunele, orașele și municipiile au la dispoziție același mecanism de finanțare.
Pentru că digitalizarea unei primării nu înseamnă doar un site nou, un buton pentru plata online și câteva calculatoare.
Adevărata digitalizare începe acolo unde cetățeanul nu vede nimic: în spatele ușii biroului.
Dacă o cerere intră online, dar este apoi printată, pusă într-un dosar și plimbată între două birouri, administrația nu s-a digitalizat cu adevărat. Doar și-a pus o interfață modernă peste un sistem vechi.
75.000 de lei pentru o comună. Unde se duc banii?
Programul DigiLocal stabilește plafoane în funcție de categoria unității administrativ-teritoriale.
O comună poate beneficia de maximum 75.000 de lei, un oraș de 125.000 de lei, un municipiu de 175.000 de lei, iar un consiliu județean de 250.000 de lei.
Dar banii nu pot fi transformați pur și simplu în calculatoare și echipamente.
Hardware-ul este limitat la maximum 30% din finanțare. Asta înseamnă că partea majoritară a banilor trebuie să meargă spre software, servicii, integrare, site și securitate.
Pentru o comună, de exemplu, maximum 22.500 de lei pot fi cheltuiți pe echipamente, în timp ce restul de până la 52.500 de lei reprezintă zona software și servicii.
La un municipiu, din cei 175.000 de lei, cel mult 52.500 de lei pot merge către echipamente.
Problema nu este regula în sine.
Problema este ce se cumpără cu restul banilor.
Pentru că un program informatic poate arăta foarte bine într-o prezentare și poate schimba foarte puțin viața cetățeanului.
Digitalizare pentru cetățean sau digitalizare pentru bifat proiectul?
Programul impune o serie de componente: site standardizat, Ghișeul.ro, angajamentul pentru ROeID și PDURo, securitate cibernetică.
Toate sunt utile.
Dar sunt și lucruri ușor de arătat.
Site-ul este online. Plata este disponibilă. Platforma funcționează. Proiectul poate fi fotografiat, prezentat și bifat.
Mai greu de fotografiat este ceea ce se întâmplă după ce cetățeanul trimite o sesizare.
Ajunge automat la funcționarul competent?
Există un responsabil?
Este urmărit termenul legal?
Poate conducerea primăriei să vadă instantaneu câte solicitări sunt în lucru și unde sunt blocate?
Poate cetățeanul să vadă în ce stadiu se află cererea fără să telefoneze la primărie?
Aici începe adevărata digitalizare.
Și tocmai aici analiza Edilo atrage atenția că programul nu obligă beneficiarul să transforme în profunzime toate fluxurile administrative interne.
Cu alte cuvinte, există riscul ca vitrina să fie digitală, iar motorul să rămână pe hârtie.
Pentru o administrație locală, aceasta este diferența dintre un proiect care arată bine în raport și unul care se simte în viața de zi cu zi.
Argeșul are nevoie de mai puțină hârtie, nu doar de site-uri mai frumoase
Într-o primărie din Argeș, cetățeanul nu are nevoie în primul rând să vadă un site spectaculos.
Are nevoie să nu mai facă trei drumuri pentru aceeași problemă.
Are nevoie să poată depune o cerere de acasă.
Are nevoie să știe cine se ocupă de ea.
Are nevoie să nu i se spună „reveniți săptămâna viitoare”.
Are nevoie ca termenul legal să fie urmărit de sistem, nu de memoria unui funcționar.
Și, mai ales, are nevoie ca documentul trimis electronic să rămână electronic până la rezolvare.
Dacă după ce ai apăsat „Trimite” cineva scoate documentul la imprimantă, îl pune într-un dosar și începe să-l plimbe prin instituție, nu ai eliminat birocrația.
Ai doar digitalizat intrarea în birocrație.
Banii se termină. Digitalizarea trebuie să rămână
Mai există o problemă importantă.
Finanțarea acoperă implementarea proiectului, dar nu toate costurile care apar ulterior.
Potrivit analizei Edilo, găzduirea în cloud este eligibilă cel mult un an, în timp ce obligația de sustenabilitate se întinde pe minimum trei ani.
Asta înseamnă că primăria trebuie să se gândească de la început la ce se întâmplă după terminarea proiectului.
Cine plătește serviciile?
Cine face mentenanța?
Cine actualizează sistemele?
Cine instruiește personalul?
Cine curăță și migrează datele vechi?
Cine modifică procedurile interne?
Pentru că software-ul cumpărat nu transformă automat administrația.
Oamenii trebuie să-l folosească, iar procedurile trebuie schimbate.
Iar instruirea personalului este una dintre cheltuielile care nu sunt eligibile, potrivit analizei citate.
Cel mai mare pericol: să digitalizăm ce se vede și să lăsăm neatins ce contează
DigiLocal nu este, în sine, problema.
Programul finanțează exact ceea ce și-a propus să finanțeze.
Problema apare dacă administrațiile locale tratează proiectul ca pe o listă de cumpărături: site, platformă, securitate, calculatoare, recepție, raportare.
Pentru că atunci rezultatul poate fi spectaculos în exterior și aproape identic în interior.
Site nou.
Logo nou.
Platformă nouă.
Și aceeași hârtie care pleacă dintr-un birou și ajunge în altul.
Aceleași dosare.
Aceleași telefoane pentru a afla „în ce stadiu este cererea”.
Aceleași drumuri până la primărie.
Aceleași întârzieri.
Asta ar fi, de fapt, cea mai scumpă formă de digitalizare: să cheltuiești bani ca să demonstrezi că te-ai digitalizat, fără să schimbi mecanismul care produce birocrația.
Pentru primăriile din Argeș care accesează sau au accesat astfel de fonduri, întrebarea esențială nu ar trebui să fie „ce cumpărăm cu cei 75.000 de lei?”.
Ar trebui să fie:
„Ce procedură din primăria noastră nu va mai avea nevoie de hârtie după ce terminăm proiectul?”
Dacă răspunsul este clar, atunci vorbim despre digitalizare.
Dacă răspunsul este doar „vom avea un site nou”, avem, cel mult, o fațadă digitală.
Sursa: Edilo – analiza DigiLocal, publicată la 16 septembrie 2026.
