Faptul că Radu Perianu nu a fost numit viceprimar, în condiţiile în care protocolul USL prevedea că Piteştiul va avea un viceprimar din PSD şi unul din PNL, este problema lui Tudor Pendiuc, acesta asumându-şi răspunderea pentru faptele sale. Constantin Nicolescu a declarat că la nivel de judeţ, acest lucru nu poate decât să fie discutat în şedinţa ordinară, dar ultimul cuvânt îi va reveni primarului piteştean, singura preocupare a preşedintelui Consiliului Judeţean fiind alegerile parlamentare din toamnă. „Decizia este luată de Pendiuc, dar noi vom discuta asta în şedinţă. Vom afla şi care sunt argumentele lui Pendiuc, dar şi argumentele lui Radu Perianu,” a declarat Nicolescu.
Iani Popa, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că orice s-ar întâmpla, relaţia sa cu Nicolescu nu va avea de suferit, iar în USL nu vor exista probleme. „Este într-adevăr o încălcare a protocolului USL, dar în ceea ce mă priveşte pe mine şi pe domnul Nicolescu, nu vor fi probleme. Este foarte puţin probabil ca ceea ce s-a întâmplat să ducă la discuţii si contradicţii organizatorice puternice în USL.”
La şedinţa de investire de ieri, a Primăriei Piteşti, Tudor Pendiuc l-a nominalizat pe Cornel Ionică pentru funcţia de viceprimar, urmând ca Zidaru Laurenţiu Marian, tot din PSD, să fie nominalizat ca cel de-al doilea viceprimar. Radu Perianu, nominalizat şi el, a primit numai şase voturi din partea consilierilor locali, acest lucru determinându-l să părăsească sedinţa, nu înainte de a informa comisia de validare că protocolul a fost grav încălcat. Perianu va încerca să ia măsuri, apelând şi la instanţa judecătorească, în cazul în care va fi nevoie. Nerespectarea protocolului de către Pendiuc şi consilieri ai PSD nu va duce decât la ruperea relaţiilor a celor din componenţa USL, dacă nu vor fi luate măsuri urgente.
Cristian Toma



