La două luni de la demitere, Guvernul condus de Ilie Bolojan refuză, în fapt, să facă pasul înapoi. Interimatul, care ar trebui să fie o simplă formalitate constituțională, a fost transformat într-un instrument de conservare a puterii.
Situația este confirmată chiar din interiorul sistemului. Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, spune fără ocolișuri: „Premierul interimar poate sta și 100 de ani la guvern” și, mai grav, „guvernul actual nu are niciun interes să vrea să plece”.
Această realitate juridică este folosită politic la maximum. Deși demis prin vot parlamentar, executivul continuă să controleze decizia, într-un climat în care negocierile pentru un nou guvern sunt blocate, iar PNL pare prins într-un joc de forță orchestrat chiar de propriul lider.
În loc să faciliteze instalarea rapidă a unui nou executiv, Palatul Victoria devine centrul unui blocaj care ține România în incertitudine. Surse politice vorbesc despre tergiversări deliberate și „bete în roate” puse oricărei formule de guvernare alternative.
Analistul Bogdan Ficeac avertizează că situația este anormală, chiar dacă legea o permite: „Mi se pare imposibil să rămână un guvern interimar până în 2028”, punctând totodată că actuala criză ar putea duce doar la un „guvern fragil”, fără capacitatea de a aduce stabilitate.
În tot acest timp, România funcționează cu un executiv fără legitimitate politică deplină, dar cu pârghii intacte. Iar întrebarea devine inevitabilă: asistăm la o simplă criză politică sau la o strategie cinică de prelungire a puterii cu orice preț?
Interimatul nu mai este de mult o soluție. A devenit, sub Bolojan, o formă de sfidare.
