Ceea ce părea, la prima vedere, o simplă procedură administrativă s-a transformat într-un caz care ridică întrebări grave despre modul în care sunt cheltuiți banii publici într-o instituție-cheie din Argeș. Iar cifrele, odată puse cap la cap, spun o poveste care nu mai poate fi ignorată.
Totul începe cu o decizie de concediere. Nimic neobișnuit în aparență. Doar că, în spatele acestei decizii, documentele și declarațiile indică un mecanism cel puțin discutabil: DGASPC Argeș ar fi ales să externalizeze exact acele atribuții pe care, teoretic, le avea deja în interior.
Potrivit informațiilor prezentate de Gabriel Pătrașcan, instituția a plătit 10.000 de lei unui avocat pentru efectuarea cercetării disciplinare. Nu este singura sumă. Alți 4.000 de lei au fost achitați pentru redactarea deciziei de concediere – un document care, în mod normal, ține de competența directă a structurii interne.
În acte apare numele avocatului Graure Ionuț-Alexandru, iar justificările oficiale invocă aceleași explicații clasice: volum mare de activitate și complexitatea spețelor. O formulă birocratică standard, repetată ori de câte ori o instituție trebuie să explice de ce apelează la servicii externe.
Numai că realitatea din interior contrazice această logică. În 2024, compartimentul juridic al DGASPC Argeș fusese extins de la 6 la 11 posturi, cu nu mai puțin de cinci consilieri juridici dedicați contenciosului. Cu alte cuvinte, instituția avea resursa umană necesară pentru a gestiona intern exact tipul de procedură pe care l-a externalizat.
De aici începe ruptura. Pentru că nu mai vorbim doar despre o decizie administrativă discutabilă, ci despre o posibilă externalizare a autorității. Iar consecințele nu întârzie să apară.
După contestarea concedierii, cazul ajunge în instanță. Iar deznodământul, potrivit celor afirmate de Pătrașcan, este unul costisitor pentru instituție. Vorbim despre salarii restante de aproximativ 100.000 de lei, încasate în urma câștigării procesului.
La această sumă se adaugă 4.000 de lei cheltuieli de judecată, pe care instituția trebuie să le suporte. Și povestea nu se oprește aici.
Pentru că banii nu ar fi fost plătiți de bunăvoie, s-a ajuns la executare silită. Iar această etapă a mai adăugat 5.800 de lei, reprezentând costuri cu executorul judecătoresc.
Astfel, ceea ce a început ca o decizie administrativă se transformă într-o factură mult mai mare:
- 14.000 de lei pentru servicii juridice externe
- aproximativ 100.000 de lei salarii restante
- 4.000 de lei cheltuieli de judecată
- 5.800 de lei executare silită
Un total care se apropie de 120.000 de lei.
În analiza juridică pregătită pentru apel, aceste elemente sunt folosite ca argumente pentru a contesta întreaga procedură: lipsă de imparțialitate, cercetare realizată extern și, implicit, o posibilă nulitate a deciziei.
Dincolo de disputa juridică, rămâne însă o întrebare simplă și incomodă: cum ajunge o instituție cu juriști proprii să plătească din bani publici pentru servicii pe care ar fi trebuit să le facă intern și, mai mult, să genereze ulterior costuri mult mai mari în instanță?
Cazul DGASPC Argeș nu mai este doar o speță individuală. Este radiografia unui mod de lucru care, dacă se confirmă, transformă o decizie administrativă într-un lanț de pierderi suportate, în final, de contribuabili.
Iar dacă cifrele sunt corecte, nu vorbim despre o eroare. Vorbim despre un mecanism care costă. Mult.
