O singură săptămână. A atât a fost nevoie pentru ca povestea lui Matei Tomachi, un adolescent de 14 ani confruntat cu o formă severă și agresivă de scolioză, să atingă inimile a sute de oameni și să declanșeze o mobilizare exemplară.
Pentru familia lui Matei, au fost șapte zile trăite la intensitate maximă — între teama evoluției bolii și speranța că intervenția chirurgicală va deveni realitate. În numai doi ani, curbura coloanei vertebrale a băiatului a crescut alarmant, de la 27 la peste 54 de grade, transformând operația în singura opțiune pentru a opri durerile și pentru a-i reda șansa la o viață normală, fără sprijinul unui corset rigid.
Un prag istoric: Peste 20.000 de euro adunați de la comunitate și sponsori
Mobilizarea extraordinară a celor din jur a făcut ca, în doar 7 zile, campania să depășească jumătatea drumului:
-
Sprijinul comunității: Peste 457 de persoane fizice au donat din puținul lor, strângând peste 20.690 de euro.
-
Implicarea mediului de afaceri: Mediul privat s-a alăturat cauzei prin sponsorizări generoase care au accelerat strângerea de fonduri:
-
SIMION TEHNOCONSTRUCT (prin domnul Viorel Simion) – 10.000 RON.
-
Farmacia Remedia (fondată de familia Oana și Radu Huțanu) – 5.000 RON.
-
TSV Petroliere – 3.000 RON.
-
Mai avem de parcurs jumătate de drum: „STOP durerii!” pentru Matei
Suma rămasă de adunat este de 20.585 de euro. Pentru Matei, acești bani nu reprezintă o simplă cifră, ci eliberarea de sub povara durerilor zilnice, posibilitatea de a respira liber și șansa de a crește frumos și sănătos.
Fiecare donație, fiecare mesaj de susținere și fiecare distribuire pe rețelele de socializare aduc această familie mai aproape de ziua în care intervenția chirurgicală va fi programată.
Cum poți ajuta?
Fii parte din comunitatea care transformă speranța în viață! Nu ne oprim la jumătatea drumului.
-
Află povestea completă și donează direct aici: salveazaoinima.ro/matei-tomachi
-
Distribuie cazul pentru ca mesajul lui Matei să ajungă la cât mai mulți oameni inimoși!


