Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Câmpulung, care conducea un autocamion, a accidentat o femeie și a fugit de la locul accidentului. Incidentul a avut loc la data de 8 martie, pe DN 65, în comuna Lunca Corbului iar femeia, în vârstă de 29 de ani, mergea pe lângă bicicletă când a fost lovită. Victima a mers la Spitalul Județean de Urgență Pitești, pentru a primi îngrijiri medicale, fiind ulterior alertați și polițiștii. Șoferul a fost identificat de autorități la data de 11 martie, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, conform art. 196 și 338 din Codul Penal.
„Din verificările efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că evenimentul rutier a avut loc în ziua de 08 martie, în jurul orei 06:00, când o femeie de 29 de ani, din Lunca Corbului, care s-ar fi deplasat pe DN 65, pe raza localității de domiciliu, pe partea carosabilă, pe lângă bicicletă, din direcția Pitești spre Slatina, împrejurare în care ar fi fost acroșată și accidentată ușor de un autocamion, de culoare albă, despre care persoana vătămată nu a reținut marca sau numărul de înmatriculare, iar cănducătorul auto și-a continuat deplasarea.
În urma verificărilor, în ziua de 11 martie a.c., polițiștii rutieri au identificat autovehiculul implicat, și pe conducătorul auto, bărbat de 42 de ani, din Câmpulung. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Argeș.