Un piteștean în vârstă de 49 de ani a încercat să violeze o femeie în Parcul Lunca Argeșului din Pitești. Acesta a condus-o în parc și a intrat după ea în toaletă.
„Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 02 octombrie a.c., bărbatul ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu o femeie, prin întrebuințarea de acte de violență, după ce a condus-o într-un parc, urmărind-o după ce persoana vătămată a intrat în toaletă. Pentru administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 06 octombrie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celui în cauză, în urma căreia au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă. După administrarea probatoriului, bărbatul, care are antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive” conform IPJ Argeș.