În ziua de 23 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe (două acte materiale) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din verificări, s-a stabilit că în ziua de 18 noiembrie, în jurul orei 10:00, un bărbat de 35 de ani, din Pitești, ar fi agresat pe fosta concubină, de 29 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii, după care ar fi agresat și pe o altă femeie, de 30 de ani, care a intervenit pentru aplanarea conflictului, și ar fi amenințat cu acte de violență și provocarea de distrugeri.
Reamintim că, în urma administrării probatoriului, în seara zilei de 18 noiembrie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 19 noiembrie a.c., a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată, transmite IPJ Argeș.