,,Alo, am fost muşcată de o viperă, vă rog să veniţi!” a afost apelul telefonic, la 112, al unei tinere italience de 29 de ani, care se afla la Cota 2000, în Munţii Făgăraş. Imediat, au fost mobilizate echipe de la Salvamont Argeş, Jandarmeria Montană şi un echipaj de la Ambulanţă, din Curtea de Argeş! Echipajul medical era echipat cu ser antiviperin, fiind solicitat şi un elicopter SMURD de la Bucureşti. Când au ajuns acolo, autorităţile şi-au dat seama că italianca minţise în ultimul hal! De fapt, câinele acesteia, un labrador, fusese muşcat de viperă. Câinele a fost salvat, fiindu-i administrat serul antiviperin, însă italianca este pasibilă de o amendă consistentă, pentru alertarea fără motiv a autorităţilor.
Later edit (22 iulie):
Italianca a fost însoţită în excursia ei de duminică de către piteşteanca Laura Perpelea. Aceasta, a ţinut să precizeze că poziţia Salvamont în privinţa acestui incident a fost una total nepotrivită.
,,Nu prietena mea a alertat autorităţile, ci eu… Ştiam că o să plătesc amendă, dar dacă nu spuneam că eu am fost muşcată, nu căţeluşul ei, nu ar fi venit nimeni… Oricum, când salvamontiştii au ajuns la noi nu au vrut să ne ajute nici măcar să ajungem la drumul principal. Aveau seringă la ei, puteau aştepta să vină cei de la ambulanţă cu serul, dar nu au aşteptat. Ca să salvăm căţeluşul am fi plătit oricât, nu era vorba de asta, dar cei de la Salvamont nici nu ne-au băgat în seamă. Cei de acolo v-au minţit, deoarece la Cota 2000 nu a ajuns niciun fel de ambulanţă sau de elicopter. Noi am anunţat un medic veterinar din Piteşti, cu care, practic, ne-am întâlnit la mijlocul drumului, pentru a salva căţeluşul. De două zile câinele este sub tratament, starea lui fiind din ce în ce mai bună. Cu această ocazie, vreau să îi sfătuiesc pe cititorii dumneavoastră să nu plece cu animalele pe munte, deoarece în această perioadă călduroasă viperele sunt foarte agresive,’’ne-a declarat Loredana Perpelea, prietena celei care era să îşi piardă câinele în incidentul de acum două zile.



Viata unui caine nu este cu nimic mai prejos decat viata unui om. Sunt de acord atitudinea Salvamont este nepotrivita si din comentarii reiese ca inca mai au de invatat despre voluntariat si daruire. Daca resursele sunt atat de limitate dece s-a mobilizat atata lume fara nici un folos? Parerea mea ca se face show decate ori pot aparea oamenii la televizor si se pot promova „domnii” pusi pe criterii nepotrivite in functii „potrivite” si se lasa de izbeliste oamenii aflati la nevoie cand nu prezinta un potential media potrivit. Este rusinos sa minti, dar cred ca doamna a evaluat corect situatia SMURD-Salvamont-Jandarmerie cand a mintit si a estimat clar consecintele. Nu cred ca ar trebui amendata ci doar sa plateasca cheltuielile care s-au facut in plus fata de ce se facea in mod normal daca se stia ca este vorba de patruped.
Muscatura unei vipere prezinta un grad mai mare de amenintare la viata unui labrador decat la viata unui om, adult dezvoltat.
Viata unui om este infinit mai importanta decat orice animal, fie si el cel mai loial si simpatic. Iar alertele astea mincinoase pun in pericol real viata altor persoane. Mai ales intr-o perioada in care echipele de Salvamont sunt suprasolicitate, tocmai din cauza multor amatori, care merg neechipati, nepregatiti si mai si mint.
Nu stiu ce stiti dvs despre pasiunea cu care noi, salvamontistii, ne facem treaba. Eu cred ca am fost destul de clar in ceea ce am spus: sistemul medical de urgenta salveaza oameni, pentru animale trebuie un sistem separat, pe care-l puteti pune chiar dvs pe picioare, daca sunteti atat de categoric. Elicopterul care a fost intors de la falsa muscatura, a plecat imediat cu un copil accidentat, la Bucuresti. Atitudinea colegilor mei nu a fost nicicum, doar le-au insotit pe doamne la masina. Chiar daca -prin absurd- ar fi avut ser antiviperin oricine in zona, paramedicilor le este interzis sa faca injectii. Este asa simplu sa ne bagam in seama cand nu stim mare lucru despre un caz anume…