În doar câteva luni, locuitorii din Valea Iaşului vor beneficia de un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 200 KW. Până acum, s-a realizat partea de infrastructură, urmând ca licitaţia pentru partea principală a proiectului să fie făcută în următoarele 45 de zile. Curentul produs de această centrală va intra în circuitul energetic naţional, urmând, ulterior, ca Primăria Valea Iaşului să primească de la furnizorul de electricitate energia electrică necesară pentru iluminatul public şi pentru pompele staţiilor de pompare a apei şi de canalizare. Evident, gratuit!
Valoarea proiectului este de 20 de miliarde de lei vechi, cea mai mare parte un împrumut de la BERD, urmând ca investiţia să fie amortizată în şase ani, dacă ţinem cont de miliardele pe care primăria le plăteşlte, în prezent, numai pentru iluminatul public.
,,În Valea Iaşului sunt aproximativ 1.000 de gospodării, dar avem un sistem de iluminat public format din 350 de lămpi cu leduri şi 500 de lămpi cu consum mic, adică, avem aproape o lampă pentru fiecare gospodărie… Nu este singura investiţie de anvergură pe care o facem, în ultimii ani reuşind să modernizăm două cămine culturale, să construim un dispensar, o grădiniţă cu program prelungit şi să asfaltăm câţiva kilometri de drum comunal,’’ a declarat primarul localităţii Valea Iaşului, Nicolae Barbu.


