UPDATE 2: „În ziua de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au fost sesizați, în mod direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că, pe un teren extravilan din localitatea Dâmbovicioara se află un autoturism răsturnat.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au constatat că cele sesizate se confirmă, și au găsit un bărbat, blocat în autovehicul, în stare de semiconștiență, necooperant.
Polițiștii l-au extras, i-au acordat primul ajutor și l-au transportat într-o zonă accesibilă echipajului medical. Bărbatul a fost preluat, conștient, și condus la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Din verificările preliminare s-a stabilit că, bărbatul de 63 de ani, din Dâmbovicioara, s-ar fi deplasat cu autovehiculul pe un drum extravilan, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat într-o râpă.
Având în vedere rezultatul primelor verificări, privind faptul că evenimentul nu a avut originea pe un drum public, acesta nu va fi încadrat ca accident de circulație, urmând ca cercetările să fie efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Argeș.
UPDATE: Potrivit ISU Argeș, victima a fost un bărbat în vârstă de 62 de ani, găsit cu ușor șoc hipotermic și răni la nivelul feței. A fost transportat la spital de echipajul mixt SMURD-SAJ.
Un autoturism s-a răsturnat într – o râpă la aproximativ 200 m în comuna Dambovicioara, Valea Sasului. În mașină se afla doar șoferul, care a fost găsit de polițiști conștient și necooperant. La fața locului intervin pompierii, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. Revenim cu detalii!