S-a întâmplat astăzi, în localitatea argeșeană Pietroșani, pe fondul neatenției și neadaptării vitezei, dar și a lipsei de experiență.
Este vorba despre o coliziune produsă între un autoturism și un ATV.
Din primele verificări, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au stabilit că un minor de 14 ani, din Vlădești, care conducea un ATV pe DC 1, pe raza localității Pietroșani, din direcția Pietroșani spre Cosești, pe fondul neadaptării vitezei și a lipsei de experiență în condus, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară care se deplasa regulamentar, din sens opus, condusă de un bărbat de 40 de ani, din Domnești.
În urma evenimentului, minorul a fost transportat la o unitate medicală, cu diagnostic preliminar de TCC, Tcf și escoriatii.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs și, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere fără drept.