În ultima lună, toată lumea, de la femeia de serviciu și până la ministrul Finanțelor au intrat în isteria recesiunii economice, a șomajului galopant, a falimentului și a contracției veniturilor bugetare. S-a ajuns la această teamă de ziua de mâine de parcă, cu sau fără coronavirus, mai nimeni nu se aștepta la vreo criză economică, una pe care mulți o anticipau de prin 2019. Vrăjeală, vorba unui clasic în viață!
În aceste zile, foarte mulți, de la micul patron și până la marii analiști economici dau vina pe coronacriză pentru faptul că multe afaceri s-au dus dracului. Într-adevăr, nimeni nu spune sau nu scrie că statul în casă, închiderea aproape a tot ce înseamnă industria Horeca nu au afectat, în mod real, economia, dar intervalul de două săptămâni de la o așa-zisă bunăstare la faliment pare incredibil, indiferent de cataclismul socio-economic.
Iar de aici, chit că vom supăra pe foarte mulți, se face vinovată mai toată lumea.
1.Începem cu angajatul… Pare eternul nevinovat, exploatat și de patron, și de stat prin taxarea acestuia cu 45% a salariului, și de bănci care îl sugrumă cu comisioane și, de foarte multe ori, cu dobânzi și penalități aberante. În realitate, cu excepțiile de rigoare, nicicând și niciunde productivitatea angajatului român nu a fost mai scăzută decât în România ultimilor ani. Fiind o relativă abundență de locuri de muncă pe piață, cu posibilitatea de a pleca și în străinătate, pe salarii mult mai bune chiar de a doua zi, dezinteresul angajaților, în special cei ai firmelor mici și mijlocii, a fost maxim. Mulți patroni închideau, de-a dreptul, ochii la lipsa de punctualitate și de disciplină a unor angajați, deoarece ,,asta e, nu am ce face, nu mai găsești oameni deloc, dacă le zici ceva te înjură și își depun demisiile, îmi spun că într-o oră își găsesc altceva de muncă’’ îmi spuneau mulți antreprenori din Pitești, fie ei patroni de restaurante sau de alte mici afaceri. Angajații au investit timp pentru specializare mai deloc, de bani nici vorbă! Mulți au schimbat locurile de muncă și de câteva ori pe an și tot ei, din motive lesne de înțeles, au fost primii concediați în ultimele săptămâni. În ultimii ani, multe mici afaceri au devenit unele strict de familie, cu antreprenorul, nevasta, mama și copiii lucrând cot la cot, deoarece angajații nu mai veneau pe o ,,sărăcie’’ de salariu! Nu mai scriem aici despre noile generații de angajați, angajați, în general, prost pregătiți, fără mare chef de muncă, dar cu pretenții cât cuprinde. Acum…
2.Micul/mediul antreprenor a trăit cu impresia că e suficient să ai câțiva angajați (de obicei, de calitate îndoielnică, plătiți și ca atare, deoarece ăi mai buni făcuseră pași în Occident), o mână de clienți și gata!, treaba va merge ca unsă la infinit. Au investit mai deloc în dezvoltare și tehnologizare, iar când au făcut-o, au făcut-o cu credite înrobitoare. Despre perfecționarea angajaților, alta decât cea la locul de muncă-vise! Cei mai mulți dintre ei au scos banii firmei și i-au ,,investit’’ în vreun bolid sau casă de prost gust, că așa e, dacă ai o shaormărie în România trebuia, musai, să ai vilă și mașină de 60.000 de euro! Despre provizioane, nici vorbă! Chiar și firmele cu un profit de Doamne-ajută au evitat să își facă rezerve de zile negre, crezând că totul va merge bine la nesfârșit. Acum, patronii plâng și spun că au fost jertfiți pe altarul crizei. Nu prea e așa… Cu sau fără coronacriză, astfel de firme ar fi fost lovite, din plin, la prima depresiune! Care, dacă nu ar fi venit acum, ar fi venit peste un an sau doi, deoarece, ce să vezi?, criza e ca ciuma, o dată la niște ani vine și lovește economia, curățând multe firme și locuri de muncă.
3. Băncile care își desfășoară activitatea în România au făcut profit indiferent de starea economiei naționale. Eternele protejate de orice fel de fluctuații ale pieței sau de diferite crize, băncile românești au făcut și încă fac bani frumoși din finanțarea statului. Despre finanțarea economiei, în special a micilor afaceri, nici vorbă! Vorbesc din experiență personală că un credit pentru o firmă, acum vreo cinci ani, l-am obținut după luni de zile, ducând un braț de acte. Aproape aceeași sumă, dar sub forma unui credit pentru nevoi personale, l-am obținut acum doi ani cu o adeverință și copia de pe buletin. În 48 de ore am avut banii în cont! Când tu, ca bancă, finanțezi cu precădere statul, consumul și nu investițiile, ești parte a problemei, nu a soluției.
4. În sfârșit, statul, înjurat de toată lumea, își dilată cheltuielile de la an la an, cu impact major asupra deficitului bugetar. În ultimii ani, statul și-a remunerat angajații cu salarii duble sau triple față de ,,sclavii’’ din sistemul privat, investițiile în infrastructură, necesare dezvoltării armonioase a economiei-aproape zero, iar impozitarea unor zone negre și gri ale economiei a întârziat să apară. Aparatul bugetar este sugrumat de pile, cunoștințe, relații amoroase, de familie sau de partid. Salariații și firmele sunt sugrumați de contribuțiile, cele mai mari din Europa, care au pus și vor pune pe butuci zeci de mii de firme! Cât despre măsurile de atenuare a crizei economice, acestea mai mult sunt mimate!
Așa cum am arătat mai sus, această criză era de așteptat să vină. Nu o dată cu virusul dar, cu siguranță, ne-ar fi lovit în următorii doi ani! Poate după această perioadă vom învăța, cu toții, câte ceva, de la simplul angajat la managerul de bancă. Deși, cunoscând bine istoria ultimelor crize, memoria colectivă e scurtă și vom face aceleași greșeli periodic.
