Vara este perioada în care, prin ochii unui pescar, natura își arată frumusețea. Vegetația și animalele prind viață pe malul, dar și în adâncul apei. Aceasta este o veste bună pentru pescarii cărora le place pescuitul la crap, pentru că peștii în general, dar mai ales crapul de iarbă și crapul de mare pot fi prinși mult mai ușor în această perioadă. Există o varietate mare de tehnici imaginative pe care poți să le aplici pentru pescuitul la crap.
Întâi de toate, tehnicile nu vor da roade dacă nu respecți niște reguli de bază pentru pescuitul în perioada caniculară.
Așa că citește mai departe ce trebuie să știi dacă te pregătești de pescuitul la crap!
- Fă-ți un scenariu
Înainte să-ți iei echipamentul și să pleci spre mal, construiește-ți un scenariu, ca să nu-ți pierzi timpul. În perioada verii, cel mai potrivit moment de pescuit este dimineața sau noaptea, pentru că sunt cele mai răcoroase perioade din zi și peștii sunt mult mai activi.
Pe de altă parte, trebuie să-ți imaginezi și harta lacului pe care îl alegi. Cel mai potrivit este să te poziționezi pe partea de est al lui. De ce? Pentru că datorită soarelui care răsare din Est câștigi mai mult timp să prinzi peștii. Soarele va încălzi mai repede suprafața apei, așa că o să ai șansa să prinzi pești chiar și până la 10 dimineața.
- Folosește echipament adecvat
Evident, echipamentul adecvat este o regulă de bază pentru orice pescar cu sau fără experiență, dar acum vorbim strict de pescuitul la crap pe perioada verii. Echipamentul trebuie să conțină:
- Haine de vară. Trebuie să te asiguri că vara ai la tine două tipuri de îmbrăcăminte. Dacă mergi dimineața devreme sau noaptea, trebuie să duci cu tine și haine călduroase, pentru că o să fie răcoare. Nu uita nici de hainele de vară, pentru orele de vârf caniculare din zi;
- Lansetă și mulinetă. Câte tipuri de pescuit, atâtea tipuri de echipamente există. Nu poți folosi același tip de mulinetă la pescuitul la crap cum folosești la pescuitul normal. FishingMall.ro te ajută să alegi cele mai bune echipamente pentru o partidă reușită de pescuit, indiferent de tipul ei;
- Momeală. Momeala pentru pescuitul la crap este ușor diferită față de cea pentru pescuitul la feeder, de exemplu. Acest tip de momeală este bazată pe ingrediente vegetale, nutritive din cereale, făină sau cartofi.
- Fă-ți o listă cu locurile de pescuit
Este un obicei frumos faptul că te dedici unui singur loc de pescuit, dar să știi că sunt o grămadă de alte ape noi care așteaptă să fie descoperite de tine. Argeș este un județ plin de oportunități și cu zone de ape destul de promițătoare.Totuși, ține minte un lucru important: trebuie să deții permis dacă vrei să pescuiești în anumite lacuri. Citește aici mai multe detalii despre permisul de pescuit și cum îl poți obține.
Acestea sunt regulile de bază pe care orice pescar trebuie să le știe. Pescuitul la crap este diferit față de pescuitul normal, de aceea trebuie să te asiguri că ai toate cunoștințele necesare înainte să începi activitatea și să te bucuri de captură.
Sursa foto: Pixabay.com


