„Dragi piteşteni, este ultima săptămână în care puteţi decide ce direcţia va lua viitorul nostru pentru următorii patru ani. Este ultima săptămână în care puteţi da răspuns la întrebarea „eu cu cine votez?”. Eu v-am oferit un răspuns sincer la această întrebare în cele aproape 30 de zile de campanie electorală, perioadă în care am încercat să vă explic proiectul meu politic şi de ce am hotărât să candidez. Decizia vă aparţine în final dumneavoastră, piteştenilor.
Eu muncesc de o viaţă întreagă în acest oraş minunat şi aici voi rămâne în continuare, alături şi aproape de dumneavoastră. De 13 ani sunt notar public şi am pus mai presus de orice onoarea şi onestitatea. Aşa voi rămâne şi în activitatea politică, indiferent de direcţia înspre care mă va conduce destinul politic. Am mers în faţa dumneavoastră cu inima deschisă şi cu convingerea că împreună putem schimba concepţia despre politicieni, iar Programul meu în zece puncte este creat strict în beneficiul cetăţeanului. Am propus limitarea numărului de parlamentari, modificarea achiziţiilor publice, depunerea declaraţiilor de avere pentru cetăţeni, susţin proiectul privind protejarea cetăţeanului în relaţie cu băncile, reducerea impozitelor pe clădiri pentru persoane juridice, reducerea impozitului pe profit de la 16% la 12%, scăderea impozitului pe dividende, pensia să devină un drept garantat prin Constituţie, creşterea salariului minim pe economie şi reînfiinţarea şcolilor profesionale de arte şi meserii. Sunt ideile mele, ale cetăţeanului care a decis să se implice în politică pentru a schima în bine viitorul acestui oraş.
Stimaţi piteşteni, votaţi pentru un viitor curat, nu pentru un viitor subjugat unor interese de partid, pentru un viitor liber de orice tribut grupurilor financiare, pentru viitorul copiilor noştri şi pentru viitorul acestui oraş. Eu voi rămâne aceeaşi piteşteancă dăruită cauzei oraşului nostru. Votaţi cu toată inima un om în care aveţi încredere şi faţă de care nu aveţi îndoieli că v-ar putea înşela speranţele.”


