Astăzi, de Ziua Învățătorului, vreau să readuc din nou în atenție nevoia de reformare profundă a educației românești. Ultima reformă adevărată, reală și modernă în școala românească a avut loc sub coordonarea lui Spiru Haret.
De ce a fost una modernă? Pentru că obiectivul reformei a fost centrarea educaţiei pe persoană, care presupunea regândirea actului de predare de la achiziţiile, nevoile şi trebuinţele celui educat spre funcţiile familiei şi societăţii.
Societatea românească a evoluat, s-a transformat, acum suntem într-o globalizare în care, dacă nu suntem flexibili și pragmatici, dacă nu știm ceea ce ne dorim cu precizie, riscăm să avem de suferit și nu de câștigat.
Spiru Haret a scos școala de sub influența politicii pentru că a înțeles că singura șansă pentru educație este să se pornească de la realitățile școlare, de la nevoile elevilor, profesorilor, învățătorilor și de la nevoile societății.
Provocările cărora trebuie să le facem față acum pot fi transformate în valori și avantaje. Pentru acest lucru, este însă nevoie de un pact politic între toți actorii, de deschidere din partea mediului școlar, a părinților și elevilor și, mai ales, de un ministru al Educației dispus la un efort uriaș și capabil să îi facă față.
Carol I a înființat în Argeș, la Câmpulung, Școala Normală Carol I, acolo unde învățătorii erau formați într-un mod profesionist, la inițiativa ministrului Dimitrie Gusti. S-a înțeles atunci că nu poți avea elevi pregătiți într-o manieră modernă și eficientă, fără cadre școlare capabile să facă acest lucru. Și astăzi, Colegiul Carol I mai există, ca un arc peste timp. Pentru că, ne place sau nu, suntem din nou într-un moment în care trebuie să reevaluăm și să acționăm cum trebuie în sistemul de educație românesc.
