BCM Piteşti – Farul Constanţa 80 – 27 (39 – 12)
BCM U Piteşti a avut poarte în această rundă a campionatului de un meci extrem de facil. Băieţii lui Hristu Şapera au întâlnit pe teren propriu lanterna roşie Farul Constanţa şi nu au avut emoţii în a-şi aconta victoria. Ei au câştigat toate sferturile, cu 20-6, 19-6, 23-10 şi 18-5. Tehnicianul gazdelor a trimis în teren jucători care nu au prins până acum, prea mult, echipa. Singurul care nu a evoluat în această dispută a fost croatul Pani Barac, menajat pentru confruntarea de joi seara, din Trivale, contra liderului CSM Oradea. Cei mai buni marcatori ai Piteştiului au fost Iulian Corneanu şi Ousmane Barro, ambii cu câte 14 puncte în cont. Totuşi, omul meciului a fost oaspetele Marian Minea, care a evoluat 40 de minute şi a marcat 15 puncte. BCM a urcat pe locul şase cu opt puncte, la doar o lungine de liderul şi viitorul adversar din campionat CSM Oradea.
“Avem un bilanţ bun”
Hristu Şapera, antrenorul gazdelor s-a declarat mulţumit de acest joc. Acesta a punctat că echipa este pe drumul cel bun şi speră ca elevii săi să învingă şi în disputa cu CSM Oradea: “A fost un meci de campionat pe care l-am câştigat, băieţii şi-au dorit acest lucru, s-au dăruit şi sunt bucuros că am putut rula tot lotul, iar aici mă refer şi la jucătorii care n-au bifat până acum multe minute pe parchet. În etapa următoare vom juca cu Oradea, una dintre echipele foarte bune ale campionatului, o formaţie omogenă. Ne aşteaptă un meci foarte foarte greu. Sper să nu mai comitem greşeli, mai ales pe final de joc, cum s-a întâmplat cu Timişoara, când am pierdut. Dar, mai ales, trebuie să avem răbdare cu noi şi eu cred că într-un an nu vom mai comite greşelile din acest început de campionat. Avem un bilanţ bun după cinci etape, sunt mulţumit oarecum, dar ceea ce mă interesează este să continuăm pe aceeaşi linie ascendentă şi să creştem de la meci la meci”, a punctat acesta.


