Argeşul este una dintre zonele cuprinse într-un proiect european cu privire la managementul resurselor de apă. Nu că nu am avea apă destulă, pentru că se pare că avem, tocmai de aceea problema nu ne-a preocupat vreodată, dar este vorba despre poluarea cu nitraţi a apelor de suprafaţă, iar acest lucru se întâmplă din pricina îngrăşămintelor şi a felului cum sunt ele folosite.
Argeşul, Teleormanul, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi sunt judeţele considerate ca ţintă a acestui proiect european, în valoare de aproape 290.000 de lei. Proiectul are perioada de implementare până în 2012 şi presupune acţiune de informare cu privire la practicile agricole, la cum se păstrează şi se foloseşte îngrăşământul agricol, fie el şi natural, toate acestea cu scopul de a proteja cât mai mult resursele de apă. Proiectul se desfăşoară în 20 de localităţi pilot, din Argeş fiind implicate oraşul Topoloveniul, Călineştiul, Teiu şi Leordeniul.



