Transportul, depozitarea la punctele de transfer, colectarea şi întreţinerea staţiei verzi din Argeş reprezintă o afacere de 72 de milioane de euro care va fi scoasă la licitaţie la finalul lunii septembrie. Printre cei care se vor înscrie se pare că vor veni agenţi economici foarte puternici atât din Argeş, cât şi din ţară.
Salubritate 2000 SA pregăteşte oferta
Una dintre firmele care se vor înscrie la licitaţie este şi Salpitflor Green SA care a furnizat servicii de colectare, transport, sortare şi depozitare a gunoiului pe teritoriul municipiului Piteşti. La acesată licitaţie vor participa, se pare, firme „colos” din domeniu, mai ales din Argeş şi din Bucureşti. Printre ele, este aşteptată şi firma lui Silviu Prigoană, Rosal Grup. Cât priveşte firma din Piteşti, aceasta trebuie să-şi facă foarte bine temele pentru această licitaţie. „Trebuie să pregătim o ofertă foarte bună pentru această licitaţie. Nu putem veni cu un preţ prea mic, pentru că atunci se va considera că am oferit un preţ de dumping, dar nici prea mare, întrucât riscăm să ne bată alţii. În principiu, noi nu am mai modificat preţul din 2008.”, a menţionat Romi Becheanu, directorul Salpitflor Green SA.
Patru zone, date spre concesionate
Licitaţia a fost deja publicată pe site-ul SEAP, valoarea exactă fiind de 72.700.000 de euro fără TVA, autoritatea care va organiza procedura şi va concesiona aceste servicii fiind Consiliul Judeţean Argeş. În discuţie, sunt patru locuri de prestare, delimitate în jurul unor municipii din judeţ după cum urmează:
Lotul 1 – Câmpulung Rucăr (17,2 milioane de euro)
Lotul 2 – Piteşti Nord (18,6 milioane de euro)
Lotul 3- Piteşti Sud (18,6 milioane de euro)
Lotul 4 – Mioveni -Topoloveni (17,8 milioane de euro)
Firmele care vor să depună o ofertă trebuie să aibă în vedere că una dintre condiţii este să aibă valoarea prestărilor de servicii din ultimii trei ani destul de mare. Mai exact, cei care vor depune oferte pentru Lotul I au nevoie de o valoare de 1,1 milioane de euro, Loturile II şi III, 1,2 milioane de euro, iar Lotul IV, 1,1 milioane de euro.
Pe 29 august, se va şti cine a fost interesat de această licitaţie
Firmele care au fost interesate de această licitaţie vor fi cunoscute, cel puţin orientativ, pe data de 29 august, când se va şti exact cine a accesat această licitaţie. Desigur nu toţi cei care s-au arătat interesaţi vor depune şi oferte. „Elemente în plus faţă de cele deja publicate pe SEAP nu sunt. Cu privire la cei care s-au arătat interesaţi de această licitaţie, lista lor va fi cunoscută numai după 29 august”, a menţionat Aurelian Gheorghe, şef al
Unităţii de Implementare a Proiectului ISPA pentru gestionarea deşeurilor, din cadrul Consiliului Judeţean Argeş. Ofertele pentru această licitaţie por fi depuse până pe data de 21 septembrie, ora 9.30, iar deschiderea ofertelor se va face în aceeaşi zi, la ora 11. Miza fiind foarte mare, iar firmele care se vor înscrie foarte puternice, se aşteaptă şi contestaţii după desemnarea unui câştigător.