Astăzi, la ora 13.00, la Detaşamentul de Pompieri Bradu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a avut loc festivitatea de inaugurare a terenului de fotbal cu gazon sintetic.
La această activitate au participat, în calitate de invitaţi de onoare, doamna chestor de poliţie dr. Elisabeta Lipă, preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo al M.A.I., domnul colonel Eugen Vişan, adjunct al inspectorului general al IGSU şi preşedinte al Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România, dar şi reprezentanţi ai firmelor care au realizat din punct de vedere tehnic această investiţie.
Într-un cadru festiv a fost tăiată panglica de către invitaţii de onoare, iar doamna Elisabeta Lipă a avut plăcerea de a executa lovitura de început a meciului de inaugurare a terenului, meci disputat între echipele reprezentative ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti şi Detaşamentului de Pompieri Bradu.
Terenul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Clubul reprezentat de doamna Elisabeta Lipă, dar şi cu aportul Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România şi al unor operatori economici (S.C. Life Sport Construct S.R.L., S.C. OMV PETROM S.A. – Punct de lucru Arpechim şi S.C. ALYSOR DISCOVERY S.R.L. Piteşti).
Această bază de antrenament va fi folosită pentru desfăşurarea activităţilor sportive de masă, respectiv pregătirea fizică a cadrelor Inspectoratului, dar şi pentru organizarea unor competiţii sportive interne ale M.A.I. şi I.G.S.U.




