CS Mioveni a evoluat în această seară pe teren propriu contra FC Rapid într-un meci contend pentru etapa a XXVII-a a Ligii I de fotbal. Giuleștenii au fost însoțiți de o galerie destul de numeroasă, care a asigurat o coregrafie destul de frumoasă. Peste 500 de fani bucureșteni au asigurat acustica de la această partidă. Favoriții lor au început destul de bine partida și au reușit să deschidă repede scorul prin Herea, în minutul 2. Galben-verzii au avut câteva răbufniri de orgoliu și au trecut pe lângă egalare prin Ayza și Enache. Pe finalul primei reprize Cosmin Năstăsie a înscris pentru 1-1 în minutul 27, cu capul din interiorul careului lui Dănuț Coman. Ayza putea să-i aducă pe elevii lui Marian Pană în avantaj, dar la cabine s-a intrat la egalitate. În partea a doua a jocului oaspeții au apăsat pedala de accelerație, dar au dominat steril, grație și defensivei argeșene care a fost destul de precisă. Miulescu a fost exact, chiar dacă la faza primului gol nu a stat prea bine în teren, și a avut câteva intervenții salvatoare, la fel ca și goalkeeperul Octavian Popescu. Cu toate acestea canonada Rapidului avea să dea roade în minutul 62, când Deac a reușit să marcheze pentru echipa antrenată de Răzvan Lucescu și să stabilească scorul final.



