de George Ungureanu
A devenit aproape un truism să afirmăm că zona Argeşului, sau, pentru a respecta realităţile administrative de până în 1950, zona Argeş-Muşcel, a fost una prolifică în personalităţi de prim rang ale istoriei moderne a României. Printre aceste personalităţi se numără şi Armand Călinescu, născut la 23 mai/4 iunie 1893, adică exact acum 120 de ani, cel mai mare dintre cei trei copii ai viitorului colonel veterinar Matei M. Călinescu din Curtea de Argeş, venit pe lume în anul 1865 şi căsătorit în 1891 cu Ecaterina Gherman. Astăzi, numele de „Armand Călinescu” este purtat de o stradă din zona centrală a Piteştiului, ca şi de liceul cunoscut îndeobşte sub abrevierea ante-decembristă de „M.I.U.”, provenind de la Ministerul Industriei Uşoare, instituţie şcolară situată în capătul Căii Bucureşti. Pe teritoriul actualei comune Răteşti (fosta comună Ciupa) se mai păstrează conacul moşieresc al lui Armand Călinescu. În cazul său, epitetul de „însemnat” i se potriveşte în ambele sale sensuri. A fost un om care a îndeplinit funcţii importante în cadrul statului român, dar a fost şi un om cu un vizibil handicap, constând în faptul că vedea numai cu un ochi, celălalt fiindu-i, din motive estetice, acoperit. În plus, nici statura lui nu era una foarte impunătoare, ceea ce, coroborat cu fermitatea de care a dat dovadă în unele situaţii, a readus pe buzele multor contemporani tradiţionala expresie „mic şi al dracului”, ca şi credinţele în caracterul malefic al oamenilor însemnaţi de natură cu un aspect fizic mai straniu.
MIROSUL OALEI DE NOAPTE ŞI GUSTUL PUTERII
După finalizarea studiilor superioare la Bucureşti (Facultăţile de Drept, şi respectiv, Litere şi Filozofie) şi anii Primului Război Mondial, tânărul Armand Călinescu şi-a obţinut, în anul 1921, titlul de doctor în ştiinţe economice şi politice, la Paris. Inutil de precizat că ponderea acelor români care aveau şansa unor asemenea studii şi titluri superioare era extrem de redusă. După revenirea în ţară, s-a pus problema angajării în viaţa politică, dar nu la nivel de „Poiana lui Iocan”, ci se dorea o carieră la nivel înalt în domeniu. Intenţiile iniţiale au fost în direcţia Partidului Naţional Liberal (P.N.L..), condus de un alt fiu al Argeşului, Ionel Brătianu. Fruntaşul penelist Al. Constantinescu-„Porcul”, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, l-a prevenit pe aspirantul la afirmare politică asupra servilismului de care urma să dea dovadă. „Chiar va trebui să-i duc oala de noapte lui Brătianu?”, a întrebat Călinescu jr. „Nu-a venit răspunsul-oala de noapte a lui Brătianu o duc eu. Tu va trebui mai întâi să-mi duci oala de noapte mie!”. În aceste condiţii, familia Călinescu s-a reorientat, fără prea multe complexe, către ţărăniştii lui Mihalache, aflaţi atunci (1925) în plin proces de unificare cu Partidul Naţional din Transilvania, condus de Iuliu Maniu; în urma acestei fuziuni, în anul 1926 va lua fiinţă Partidul Naţional Ţărănesc (P.N.Ţ.), formaţiune hibridă, însă o veritabilă contrapondere la formaţiunea brătienistă. Din partea noii formaţiuni politice, Armand Călinescu a fost ales în mod constant ca deputat de Argeş, la toate scrutinurile desfăşurate din 1926 până în decembrie 1937. La finele anului 1928 a fost numit prefect de Argeş, datorită ascensiunii partidului său la guvernare, însă a exercitat puţin timp această funcţie, fiind numit după scurt timp în alte funcţii. Astfel, sub guvernările naţional-ţărăniste din perioadele noiembrie 1928-aprilie 1931 şi iunie 1932-noiembrie 1933, a ocupat succesiv mai multe funcţii în aparatul guvernamental, dintre care cea mai importantă a fost cea de sub-secretar de stat la Interne, exercitată inclusiv în perioada grevelor de la Griviţa.
FIUL DE COLONEL ŞI DISCIPOLII CĂPITANULUI Spre finele anilor 30, Armand Călinescu şi alţi fruntaşi din cadrul P.N.Ţ. s-au apropiat politic de autoritarul monarh Carol al II-lea. În acelaşi timp, pe scena politică a ţării se producea o sensibilă ascensiune a partidului „Totul pentru Ţară”, aripa politică a Mişcării Legionare, conduse de Corneliu Zelea Codreanu, „Căpitanul”, pentru adepţii săi, din ce în ce nai numeroşi. Prin atitudinea lor ostilă faţă de comunism, democraţia pluralistă şi prezenţa iudaică (evreiască), legionarii dovedeau afinităţi cu nazismul german şi fascismul italian, de care se deosebeau însă doctrinar prin accentul pus pe tradiţiile creştin-ortodoxe şi factorul spiritual. Alte elemente care particularizează Mişcarea sunt ascensiunea într-o perioadă de relativă creştere economică (1934-1937), ceea ce arată că ţara se confrunta mai ales cu o criză morală, şi numărul mare de victime ale represiunii din propriile rânduri. În calitatea sa de colaborator apropiat al lui Carol al II-lea, în anul 1938, Armand Călinescu a contribuit la întemniţarea lui Corneliu Zelea Codreanu, elaborând personal rechizitoriul, într-o noapte, şi la decizia de asasinare a acestuia, în noaptea de 29/30 noiembrie. Se intrase într-o spirală a violenţei. În ianuarie 1939 este ucis profesorul piteştean Vasile Christescu, cunoscut legionar şi autorul unei istorii economice a Daciei Romane, posibil rival al lui Horia Sima la conducerea Mişcării, iar în lunile următoare, după ce Armand Călinescu preia conducerea guvernului, sunt suprimate Lucia Grecu şi Nicoleta Nicolescu.
UN ASASINAT, MAI MULTE IPOTEZE…Au existat, se înţelege, şi tentative de represalii din partea legionarilor, vizându-l inclusiv pe Barbu, fiul lui Armand Călinescu. La 21 septembrie 1939, la trei săptămâni după izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale şi la patru zile după intrarea trupelor sovietice în Polonia Orientală, preşedintele Consiliului de Miniştri al României era asasinat în plin Bucureşti de un grup de legionari care apoi au ocupat pentru scurt timp studioul Radiodifuziunii, anunţând „execuţia” duşmanului lor de moarte. Asasinatul fusese supravegheat de Horia Sima, travestit… într-o băbuţă(!). Au urmat represalii cumplite la adresa legionarilor; nu doar cei câţiva membri ai comandoului au fost executaţi fără judecată, ci peste 250 de fruntaşi legionari din întreaga ţară, inclusiv din Argeş şi Muşcel. Unele voci îl acuză pe Horia Sima că, prin asasinarea lui Călinescu, a dat pretext autorităţilor să decimeze Mişcarea lui Codreanu. Alţii pun sub senul întrebării inocenţa regelui Carol al II-lea sau vinovăţia Berlinului, întrucât, în condiţiile creşterii pericolului sovietic, antantofilul Călinescu îşi punea serios în august-septembrie 1939 problema unei apropieri de Germania. Corpul neînsufleţit al fostului şef de guvern a fost înhumat la Curtea de Argeş, fiind profanat un an mai târziu de un grup de legionari, care i-au tăiat capul şi mâna dreaptă.
George Ungureanu
