“Artiştii au ajuns ca nişte prostituate”, spune artistul argeşean Sebastian Papaiani referitor la faptul că artiştii români nu primesc niciun fel de retribuţie din banii încasaţi de anumite organisme care reglementează drepturile de autor. Asta în timp ce firmele care difuzează muzică şi filme cu artiştii români şi străini sunt hăituite de ORDA şi sunt puşe să plătească sume colosale.
El a mai spus că artiştii s-au gândit chiar să se lege cu lanţuri în faţa ORDA, care are obligaţia legală de a controla activitatea CREDIDAM. „Nu ne rămâne decât să ne legăm fictiv cu lanţuri şi să ne culcăm în faţă la ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, n.r.)…”, a spus Sebastian Papaiani. „Nu suntem bine-veniţi acolo (la CREDIDAM, n.r.). Noi suntem nişte prostituate – a zis cineva asemenea lucru – cărora li se iau banii. Noi aşteptăm să ne dea banii şi nu facem nimic. Ca milogii. Nu stau în banii ăia. Am spus cât de puţini bani luăm. Nu suntem muritori de foame, ne-am născut pe lumea asta în pielea goală, iar tot ce e pe noi e din câştig (…) Nu din banii ăia trăiesc eu, dar de ce să mă fure?”, a mai spus el.
Artiştii vor să se lege cu lanţuri în faţa ORDA
Niciun comentariu


