Se anunță discuții de mare impact, astăzi, în ședința coaliției,după cum spune Călin Popescu Tăriceanu.
Potrivit afirmațiilor acestuia, este vorba despre proiectul de rectificare bugetară pe care l-a făcut Ministerul de Finanțe, proiect în cadrul căruia există tăieri de fonduri doar pe partea de investiții. La polul opus se află partea de servicii de informații, acestea beneficiind de majorări substanțiale.
„Da, vom discuta despre programata rectificare bugetară, unde am primit un prim proiect al Ministerului de Finanțe, cu care am o mare problemă. Sunt tăieri la toate capitolele, ministere, investiții, dar sunt majorări cu aproape un miliard la bugetele SRI, STS. I-am spus doamnei prim-ministru că nici politic nu o să dea bine. Eu cred că trebuie să continuăm cu o creștere la investiții. De la Ministerul de Finanțe, nu vreau să nominalizez, că nu știu dacă ele au avalul ministrului. Eu nu cred că prioritatea României e finanțarea instituțiilor de forță ale statului român”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, duminică seara, la Antena 3, potrivit sursei Mediafax.
Totodată, liderul ALDE a fost de acord cu președintele PSD Viorica Dăncilă care a solicitat demiterea din funcție a directorului STS pe motivul furnizării de locații greșite în cazul ororilor petrecute la Caracal.
În ceea ce privește partea cu finanțele, ministrul Eugen Teodorovici spune că prima rectificare bugetară ar trebui să aibă loc până pe 31 iulie. El a adus în discuție un pachet de măsuri care au scopul de a eficientiza cheltuirea banului public. Pachetul ar urma să includă și măsuri privitoare la pensiile speciale, dar, pe de altă parte, ar putea include şi limitarea unor cheltuieli cum ar fi călătoriile gratuite cu trenul acordate studenţilor.
Rectificarea bugetară vine și cu o serie de restructurări în aparatul de stat, în special la nivelul celor care ocupă funcția de secretari de stat dar și a cabinetelor acestora.
Analiza funcționarilor publici reprezintă un proces de analiză destul de lent, fapt care duce la o prelungire până în luna august.