CSU SCM Argeș Volei-SCM Craiova 1-3 (25-22; 28-30; 14-25; 14-25)
Voleibalistele argeșene de Liga I antrenante de Nicoleta Iatan au disputat aseară un meci amical la Pitești. Partida săa disputat la noua sală de sport de la campusul din Gheorghe Doja. Adversara gazdelor a fost formația SCM Craiova, pe care au întâlnit-o și în urmă cu două săptămâni, scorul fiind același în favoarea lor 3-1. Fetele noastre au început bine partida și au câștigat primul set cu 25-22. Cu toate acestea experiența oltencelor și-a spus cuvântul. Aceestea și-au adjudecat următoarele trei seturi cu 30-28, 25-14, 25-14. Fiind o partidă de verificare, cele două tehniciene au decis ca elevele lor să mai dispute un set suplimentar, câștigat tot de craiovence. La SCM CSU Argeș Volei au intrat din primul minut în teren: Pașca, Ilina, Vâlcu, Pătrana, Rogojan și Bălănescu. Nicoleta Iatan le-a mai utilizat și pe Ciurea, Vlad, Teodorescu, Niță, Bălae, Bădescu și Teodorescu. Pentru adversare a evoluat și Cristina Zanfir, fata fostului jucător și antrenor al FC Argeș, Mihai Zanfir. Până la primul joc oficial, cel de Cupă de pe 15 octombrie cu Medicina Târgu Mureș, piteștencele vor mai avea partide de pregătire. Săptămâna viitoare, marți- de la ora 17, vor fi gazdă, în aceeași locație, pentru Rapid București.
„Cred că a fost un test foarte util pentru noi. Pot spune că am întâlnit o echipă mai omogenă, cu jucătoare mai vârstnice și cu mult mai multă experiență decât noi. Am totuși sperața ca de la joc la joc să ne punem la punct și că căpătăm și noi experiență. Trebuie ținut cont și de aspectul că fetele care sunt în sextetul de bază nu au mai jucat împreună până acum, au stiluri diferite și trebuie omogenizate.”, a declarat Nicoleta Iatan.


