În acest weekend cei de la FC Argeş au disputat un nou meci amical. Aceștia au evoluat în deplasare împotriva colegilor de Liga a II-a CS Otopeni. Pălimaru a deschis scorul din 11 m, iar gazdele au intrat în avantaj la pauză, scor 1-0. În minutul 55 Adrian Dulcea a egalat tot din penalty, dar partidei a fost pecetluită în minutul 88 de cei de la CS Otopeni în urma unui contraatac. Pentru alb-violeți va urma amicalul contra celor de la SCM Pitești de miercuri. „Se vede că nu avem în momentul de faţă un atacant de gura porţii. Mai avem nevoie de un jucător care să nu aibă nevoie de 4 sau 5 ocazii de gol pentru a putea înscrie. Sper să găsim mai repede acea soluţie de care avem noi nevoie sau poate ca jucătorii pe care îi am în lot să fie mai concentraţi în faţa porţii pentru a putea marca. Reuşim să ajungem în faţa porţii, dar acolo ratăm cu nonşalanţă. La meciul cu Juventus Bucureşti cred că am avut 15 ocazii importante de a marca pe care le-am irosit. În meciurile oficiale nu o să avem atâtea oportnităţi de a marca şi atunci trebuie să fim atenţi la fiecare oportunitate de a marca pe care o să o avem”, a declarat nemulțumit antrenorul echipei FC Argeş, Viorel Dumitrescu.
Au pierdut la Otopeni
Niciun comentariu


