În acest weekend, fostul hipermarket PIC s-a redeschis sub un nou nume. Succes este noua denumire a magazinului care îi aparține omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină. În prezența prefectului Gheorghe Davidescu și a primarului piteștean Tudor Pendiuc porțile acestuia au fost luate cu asalt de către cumpărători. Momentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți sub înalta oblăduire a Înalt Prea Sfinției Sale Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Acesta a rostit câteva cuvinte de încurajare pentru cei care au repornit această afacere. Mai mult, ÎPS a dăruit directorului o icoană cu Sfânta Filofteea. Atât prefectul, cât și edilul piteștean și-au exprimat bucuria pentru că în vremuri de criză se mai deschid și afaceri. În plus, aceştia au puncat că „o poartă stricată” la intrarea în municipiu s-a modernizat și s-a reparat. Intenția conducerii companiei care deține peste 150 de supermarketuri de cartier este să redeschidă și magazinul de la Craiova deținut de omul de afaceri Cornel Penescu. Trebuie menționat că acesta este singurul hipermarket românesc de pe piață, prețurile fiind pe măsură.