Adrian Bughiu, liderul Organizației de Tineret a Partidului Conservator Argeș, a prezidat timp trei zile lucrările organizației naționale a junilor conservatori. Acestea au avut loc la Saturn, la finele lunii trecute. La malul mării au participat la dezbateri și șase argeșeni. Despre Bughiu trebuie precizat că este în permanentă comunicare cu liderul de la centru, Daniel Constantin, un al piteștean. De facto, acesta este în prezent secretar general al organizației naționale de tineret, fiind ales anul trecut în această funcție. Menționăm că fosta șefă a Tineretului Conservator, Daniela Coman, s-a retras pentru a se dedica afacerilor. De mare caracter, așa cum îl cunoaștem. Bughiu spune că nu și-ar dori să-i preia locul, deoarece lupta se va da la nivel local. Cu toate acestea, el nu a spus nici ba acestei posibilități. „Mi-a propus să preiau ca interimar conducerea Tineretului Conservator. Eu am decis, pentru moment, să rămân la funcția mea de bază, anume aceea de secretar general, și să coordonez organizația și ca președinte în paralel. Rămâne de văzut ce va urma. Eu unul sunt mult mai interesat de activitatea de pe plan local. În acest moment am multe proiecte în desfășurare. Sunt președintele organizației de tineret din Argeș înainte de toate. Eu vreau să îmi fac bine treaba din aceasta poziție. Este o responsabilitate foarte mare, este mult de alergat și la fel de mult de muncit. Sunt de părere că pe plan local se dă cea mai impotantă luptă.” a subliniat Bughiu.
„Baghera”, președinte al Tineretului Conservator la nivel național
3 Comments


