În ultima perioadă, Primăria Băiculeşti a realizat mai multe investiţii în ibfrastructură, astfel încât locuitorii comunei să aibă parte de confortul specific secolului XXI.
În ultimii ani, au fost asfaltate mai multe drumuri săteşti şi comunale, una dintre investiţiile importante fiind modernizarea drumului de la Valea Brazilor.
Zilele trecute, a fost asfaltată o altă porţiune de drum importantă pentru localitate, cea care face legătura cu satul Tutana.
Lucrările au fost atent supravegheate de primarul Niculae Dragnea, care l-a avut musafir, pentru câteva ore, şi pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Cei doi i-au asigurat pe locuitorii comunei că, în perioada următoare, în funcţie de resursele financiare, vor mai fi realizate astfel de lucrări de modernizare.
Foto: Dorinmarasoiu.ro


