În acest week-end, un bărbat de 45 de ani din Poienarii de Muscel a fost depistat de polițiști în timp ce conducea pe DC 738 un ATV neînmatriculat și neînregistrat, precum și fără a deține permis de conducere.
„De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334, 335 și 336 din Codul Penal”, informează IPJ Argeș.