Duminică, 17 iulie, la restaurantul Cornul Vânătorului, a avut loc conferinţa de alegeri pentru desemnarea preşedintelui Tineretului Progresist Piteşti (grupul de tineret al UNPR), precum şi a echipei de conducere a organizaţiei. Cu 37 de voturi din 39, preşedinte statutar a fost ales Bogdan Uţă, care timp de două luni a asigurat interimatul la conducerea Tineretului Progresist Piteşti. Secretarul organizaţiei a fost ales Octavian Perpelea, vicepreşedinţi-Dan Postelnicu, Alina Berevoiescu, Adrian Cotescu, Virginia Dinu, membri în consiliul de conducere-Andrei Uţă, Antonela Postelnicu şi Liliana Corbu, iar trezorier-Lucian Tănase.
Bogdan Uţă are 32 de ani, este căsătorit şi este de profesie tehnician dentar. De câteva luni, manageriază propria afacere. ,,Sunt conştient că vom avea foarte mult de muncă, dar organizaţia de tineret de la Piteşti va fi consolidată suficient de bine pentru a putea să avem rezultate bune la alegerile din 2012. Alături de noi va fi şi echipa de conducere de la UNPR Argeş, în frunte cu domnul Georgiu Gingăraş, aşa că vom avea parte de ajutor. În schimb, trebuie să dăm şi noi, tinerii din UNPR, dovadă de unitate şi seriozitate,” a punctat Bogdan Uţă.
La alegerile de duminică a participat şi conducerea UNPR Argeş: preşedintele Georgiu Gingăraş, Victor Niţă, Viorel Livezeanu, Valentin Ţurlea (vicepreşedintele Tineretului Progresist Argeş), precum şi mai mulţi membri ai Biroului Permanent Judeţean.
,,Partidul nostru se află pe un trend ascendent în sondaje, undeva la 7-8%! Vreau să conştientizaţi că rolul vostru, ca tineri, nu este doar acela de lipitori de afişe, ci voi veţi prelua ştafeta de la noi, cei mai bătrâni, peste 5, 10 sau 15 ani! Sunt multe de făcut în România şi voi veţi fi cei care trebuie să construiască cel mai mult,” a declarat Georgiu Gingăraş.