Pregătirile pentru organizarea referndumului din 29 iulie se află pe ultima sută de metri. Astfel, vineri, 20 iulie, la Tribunalul Argeş, a avut loc desemnarea prin tragere la sorţi a celor 504 preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare. De asemenea, joi, 19 iulie, Institutia Prefectului a primit şi depozitat buletinele de vot, ştampilele cu menţiunea VOTAT şi timbrele autocolante necesare procesului electoral; acestea sunt depozitate sub pază la subsolul Palatului Administrativ. În data de 27 iulie a.c. se va face distribuirea buletinelor de vot şi a materialelor electorale către localităţi. În data de 29 iulie, procesul electoral va începe la ora 7.00 si se va încheia la ora 23.00. La acest scrutin nu se vor organiza secţii de votare speciale, ci se poate vota în orice secţie de votare din ţară pe listele suplimentare. De asemenea, pentru a asigura o bună desfăşurare a votului, Ministerul Administraţiai şi Internelor a lansat campania „VOTEAZA LEGAL- MITA ŞI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!” cu ocazia referendumului din 29 iulie.
Buletinele şi ştampilele de vot pentru referendum, încuiate la Prefectură
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu


