Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Locurilor de Muncă Argeş organizează „Bursa locurilor de muncă” destinată tinerilor până în 25 de ani care nu mai sunt incluşi în sistemul de protecţie socială. Unul dintre obiectivele instituţiei este acela de a acorda sprijin în vederea obţinerii unui loc de muncă grupurilor vulnerabile de pe piaţa muncii, printre care se numără şi tinerii mai sus menţionaţi.
Pentru creşterea şanselor de ocupare a unui loc de muncă, companiile beneficiază de facilităţile financiare prevăzute de Legea nr. 116/2002 care spune că angajatorii care încadrează în muncă tineri cu vârstele cuprinse între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi care se confruntă cu riscul de a fi excluşi profesional beneficiază de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie. Suma respectivă se acordă angajatorului pe o perioadă de maximum 2 ani, însă până la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 de ani.
Bursa locurilor se muncă se organizează în ziua de 16 noiembrie 2012, de la ora 10, la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Piteşti din Bulevardul Republicii, nr. 11.
Pentru a confirma participarea, companiile trebuie să completeze Situaţia privind locurile de Muncă Vacante care va fi transmisă la sediul Agenţiei. De asemenea, ofertele de muncă pot fi transmise şi prin adresa de e-mail ajuofm@ag.anofm.ro


