Este, declarat şi oficial, cea mai bună facultate din cadrul Universităţii din Piteşti, fiind pusă înaintea unor facultăţi de profil precum cea din Bucureşti sau Timişoara. La Piteşti se face performanţă de ani buni la facultate de sport şi, ca drept dovadă, aici studiază sau au studiat sportivi celebrii. Printre ei, Gina Gogean şi Marian Cozma, handbalistul ucis în Ungaria.
Prima facultate pe ţară
Facultatea de Sport din Piteşti este singura care a fost clasificată cu cel mai înalt grad de calitate, respectiv clasa A, fiind considerată de cea mia bună facultate de sport din ţară. Practic, clasificarea făcută de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Dezvoltării se deschide cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti. Considerată ca o încununare a eforturilor susţinute de zeci de ani, felul în care ministerul a punctat această facultate este un motiv de mândrie. Desigur că au ştiut unde vin toţi marii sportivi care şi-au făcut cursurile aici. Unii chiar de la Universitatea de Sport au pornit, adică şi-au făcut studiile de licenţă la Piteşti, pe când alţii au venit pentru cursuri doctorale sau de masterat.
Sportivi celebri din toate domeniile
Facultatea de sport din Piteşti se poate lăuda că i-a învăţat carte pe campionii mondiali şi olimpici de la diverse sporturi. Campioana olimpică la judo, Alina Dumitru, şi-a făcut facultatea la Piteşti, unde a fost pregătită sub bagheta antrenorului emerit Emilian Rabolu. Aici au studiat şi fotbaliştii Adrian Neaga, Dani Coman, Nicolae Dică, chiar şi legendarul Nicolae Dobrin. Tot de pe băncile facultăţii din Piteşti a pornit şi Marian Popescu, campion multiplu al aeromodelismului mondial şi profesor ac celor mai buni copiii în domeniu. Actualmente plecat în America, şi boxerul Crin Olteanu a făcut facultatea la Piteşti, iar gimnasta Gina Gogean şi-a luat doctoratul tot aici. De altfel, şi canotoarele Georgeta Andronahe şi Viorica Susanu, campioane şi ele la nivel internaţional în repetate rânduri, au trecut prin „şcoala” superioară de sportivi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti.



