Scrima este unul dintre sporturile în care românii au avut evoluţii constante la marile competiţii ale lumii, indiferent că a fost vorba de Campionate Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice, scrimerii din ţara noastră au adus zeci de medalii dintre cele mai strălucitoare. Din acest motiv, în județul Argeș, s-a înființat primul club de scrimă – ASC “Spadasinii Argeșeni”, afiliat Federației Române de Scrimă și care va avea puncte de antrenament la Mioveni și la Pitești.
Cu ocazia înființării primului club de profil, Federația Română de Scrimă, împreună cu nou-înființata ACS Spadasinii Argeșeni au organizat o caravană prin care să popularizeze acest sport în rândul elevilor din Argeș.
Prima dată, delegația, din care a făcut parte și medaliata cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio, Loredana Dinu, a poposit la Școala Generală I.L. Caragiale din Pitești (Numărul 16). Nu mai puțin de 300 de elevi, cadre didactice și invitați au fost prezenți în sala de sport a instituției de învățământ, de la ora 11.00. Atmosfera a fost întreținută de violonista Grațiela Marineață.
Președintele clubului, Cătălina Frîntură, se declară încrezătoare că acest nobil sport, scrima, va avea foarte mulți practicanți în rândul celor mai mici dintre argeșeni, aceștia beneficiind de unii dintre cei mai buni antrenori de profil.
Iată cum a fost atmosfera la Școala 16:
De la ora 13.00, caravana Federației Române de Scrimă a fost prezentă la Mioveni, la eveniment fiind prezent inclusiv primarul Ion Georgescu.
Prezentarea oficială a acestei discipline olimpice au avut loc în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Liviu Rebreanu” din Mioveni, în prezența reprezentanților Federației Române de Scrimă și a titratei sportive Loredana Dinu – dublă campioană mondială la scrimă, campioană olimpică și cvadruplă campioană europeană.
Alături de acesta au fost prezenți cei mai titrați antrenori ai loturilor naționale de cadeți și juniori, care, alături de elevii lor, au oferit demonstrații de mânuire a spadei și floretei, cu scopul de a promova scrima în rândul tinerilor din Mioveni, dar și de a atrage noi practicanți.
La demonstrație au asistat peste 200 de elevi de la școlile din Mioveni.


