Două dintre casele din Dobreşti, care au aparţinut unuia dintre cei mai cunoscuţi lideri ţărănişti din România, Ion Mihalache, sunt scoase la vânzare cu preţul de 45.000 de euro. De fapt, moştenitorii care şi-au revendicat proprietăţile vând drepturile litigioase ale acestor proprietăţi şi au postat anunţul de vânzare pe internet.
Zece ani şi opt procese pentru aceste case
Cele două proprietăţi din localitatea Dobreşti au aparţinut lui Ion Mihalache, fondator al Partidului Ţărănist, fost învăţător, decedat în închisoarea comunistă de exterminare fizică de la Râmnicu Sărat. Ulterior au aparţinut statului până când au fost revendicate şi câştigate în instanţă de către moştenitorii omului politic. Aceştia însă nu au fost despăgubiţi financiar şi nici nu şi-au primit până acum proprietăţile, după ce au fost plimbaţi prin instanţe şi procese timp de zece ani. Faptul că până acum autorităţile nu le-au rezolvat problema este şi motivul pentru care au decis să vândă drepturile litigioase. „Eu sunt moştenitor din partea bunicii mele, care a fost sora lui Ion Mihalache. Am câştigat proprietatea şi am făcut dosar pentru despăgubire şi, până acum, după zece ani şi nu mai puţin de opt procese, nu s-a rezolvat nimic”, spune Titi Marina, unul dintre proprietari.
Casele ar trebui să devină muzeu
Fost ministru al Agriculturii, în perioada 1919-1920, Ion Mihalache este cel care a elaborat o lege pe agricultură foarte eficientă. Ţărănistul Ion Mihalache s-a distins în luptele pentru apărarea patriei în regimentele muscelene, la trecătorile de pe Valea Dâmboviţei, pe fronturile de la Oituz şi Mărăşeşti, fiind decorat cu ordinul militar de război „Mihai Viteazul”. Proprietăţile sale din judeţul Argeş au ajuns acum aproape în paragină, deşi ar putea foarte bine să se transforme în muzeu. “Casele au ajuns destul de degradate pentru că în tot acest timp, de zeci de ani încoace, nimeni nu a mai făcut nimic. Acum eu nu mai pot să mă ocup de reabilitarea lor, la una dintre case tavanele sunt aproape căzute”, spune unul dintre proprietarii moştenitori. Iată cum sună oferta de pe internet: „Vând drepturi litigioase ale unei proprietăţi din Dobreşti, jud. Argeş. Casele (două) au aparţinut lui Ion Mihalache, om politic, preşedinte PNŢ. Oferta conţine: două imobile, unul din 1882, cu 10 încăperi, şi unul din 1928, compus din 7 încăperi, ambele în stare de degradare. Terenul are 3000 mp, înconjurat cu gard mixt. Porţi mari, sculptate. Alei betonate, brazi, grădină în trepte, bazin apă. Facilităţi: curent electric, şosea asfaltată, apă curentă la poartă (cişmea), linişte, poziţie superbă”.
Despăgubiri de 90.000 de lei, neprimite nici până acum
Proprietarii se plâng că dosarul este plimbat de colo-colo şi nimic nu se rezolvă. Imobilele au fost cerute în baza Legii 10/ 2001, s-au acordat despăgubiri de 90.000 lei, neprimiţi nici până astăzi. Dosarul s-a plimbat pe la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţii anul trecut, de unde a fost retrimis la Primăria Dobreşti pentru completare, iar la data de 2 august, a fost retrimis pentru motivarea imposibilităţii restituirii în natură. Primarul refuză să-l restituie în natură, deşi, din motivarea respingerii de către ANRP, reiese clar că restituirea se va face numai în natură”, spune proprietarul.
Ce spun ţărăniştii de azi
Liderul Partidului Ţărănist Creştin Democrat Argeş, Iulian Prunaru, spune că suma cerută este foarte mică pentru aceste proprietăţi. “Cred că este o glumă proastă! Dar dacă totuşi casele sunt scoase la vânzare, voi vorbi şi eu cu Miluţ să vedem ce este de făcut. Este posibil să le ia chiar PNŢCD-ul şi să le transforme în muzeu”, a comentat Iulian Prunaru, liderul PNŢCD Argeş.




