Alegem un deputat şi nu mai auzim nimic de el timp de patru ani. Ne împrietenim din nou „la cataramă” când se încheie mandatul şi ne cere votul. Toate astea în contextul actual, în care mijloacele de comunicare şi informaţia sunt prezente peste tot.
Candidatul la Camera Deputaţilor pe colegiul Piteşti Sud, Cătălin Teodorescu, propune alegătorilor lui să-i fie alături pe parcursul întregului mandat de parlamentar, şi nu doar din 4 în 4 ani. Acesta vine cu o abordare nouă, menită să menţină apropierea dintre deputat şi alegatorii argeşeni. „Oamenii nu se simt reprezentaţi cu adevărat, ci simt doar că au trimis pe cineva la Camera Deputaţilor sau Senat . Din păcate vocea lor se aude doar o data la 4 ani. Indiferent de problemele discutate , alegătorii trebuie să aibă posibilitatea de a participa la deciziile luate. Soluţia ne este la îndemână, numai că nimeni nu a căutat-o până acum. Întreaga mea activitate de deputat va fi într-o permanentă consultare cu cetăţenii, în privinţa fiecărei legi supuse votului parlamentarilor”, spune Cătălin Teodorescu. Acesta pune la dispoziţia argeşenilor, în cadrul blogului său, o platformă online în care oamenii pot vota şi îşi pot spune părerea despre legile stabilite de Parlament. Încă înainte de a fi supuse votului deputaţilor, proiectele legislative vor fi postate pe blogul catalinteodorescu.ro, iar argeşenii vor avea ocazia de a dezbate online propunerile. Astfel, legătura dintre cetăţean şi deputatul său va fi una permanentă, continuă pe durata celor patru ani.
Cine are ceva de spus, va avea şi unde
„Dacă democraţia înseamnă puterea reprezentativităţii, atunci eu sunt obligat, ca deputat, să îi reprezint pe oamenii din colegiul meu. Prin această platformă online voi menţine constant legătura cu ei. Cetăţenii vor putea vota, prin mine, o lege sau alta. Aici îşi vor putea spune părerea despre un proiect sau altul. În acest fel, voi beneficia de o validare permanentă a alegătorilor, nu doar o dată la patru ani, aşa cum fac cei mai mulţi parlamentari. Eu voi rămâne în permanentă legătură cu argeşenii”, declară Cătălin Teodorescu. În plus, un alt mod prin care argeşenii îi pot solicita sprijinul este programul de audienţe pe care şi-l propune. Cătălin Teodorescu va avea 8 ore de audienţe săptămânal, în cadrul cabinetelor parlamentare din Argeş, astfel încât să nu îi fie afectat programul şedinţelor de la Camera Deputaţilor. „Nu voi lipsi nemotivat de la niciuna dintre şedinţe şi nu voi pleca în străinătate pe banii statului, în excursii nejustificate. Prioritatea mea este să-i reprezint cu adevărat pe argeşeni, să fiu vocea lor în Parlament. Există soluţii, iar eu le pun la dispoziţia oamenilor”, mai spune Cătălin Teodorescu.



Cred ca sunteti singurul politician iesit din tipar. V-am vazut la mine in cartier si chiar am dat mana cu dvs. Am fost impresionat sa vad o multime de tineri care va promoveaza. Tinerii au incredere in dvs si sper ca veti fi alaturi de ei si dupa alegeri.