În data de 3 iunie 2013, la Palatul Parlamentului, în sala Comisiei de Afaceri Europene a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Croația și Excelenţa Sa, doamna Ambasador Andrea Gustovic-Ercegovac.
Din partea Grupului de prietenie parlamentar au participat Preşedintele Ghera Giureci-Slobodan, Secretarul Grupului deputatul PDL de Argeș Teodorescu Cătălin Florin şi membrii Grupului. Alături de dna Ambasador a fost prezent şi dl. Marin Pandzic, secretar II al Ambasadei Republicii Croaţia la Bucureşti.
În cadrul discuţiilor au fost atinse subiecte de interes pentru cele două părţi, precum continuarea dezvoltării parteneriatelor între cele două ţări – România şi Croaţia; menţinerea unei bune colaborări pe plan diplomatic, cultural, educaţional şi de prietenie. Un punct important a fost reprezentat de necesitatea intensificării schimburilor economice, prin creşterea volumului de investiţii şi atragerea noilor investitori dinspre Croaţia în România şi reciproc. În acest fel, s-ar contribui la creşterea numărului de locuri de muncă – subiect de interes pentru ambele ţări.
Domnii deputați Ghera Giureci-Slobodan și Teodorescu Cătălin au exprimat suportul şi aprecierea întregului Grup parlamentar de prietenie cu Republica Croaţia faţă de eforturile pe care Republica Croaţia le-a depus pentru aderarea ţării în Uniunea Europeană, la 1 iulie 2013, amintind de asemenea faptul că România şi Croaţia au avut dintotdeauna relaţii foarte bune.
Cabinet parlamentar, deputat PDL Teodorescu Cătălin Florin


