Până la apariţia sălilor din mall, Piteştiul se putea mândri cu patru săli de cinema, săli care, în acest moment, sunt mai mult o umbră a ceea ce a fost odată. Fie au fost vândute, fie că au fost preluate de către municipalitate, micul oraş de provincie a rămas doar cu unul dintre ele.
În momentul de faţă, în cele trei cinematografe din patru funcţionează alte instituţii sau se aşteaptă începerea lucrărilor de modernizare pentru transformarea lor în cu totul alte obiective decât cele care au fost iniţial proiectate.
Cinema Bucureşti – de la cinematograf la sală multifuncţională
Cinema Bucureşti, considerat pe vremuri unul dintre cele mai luxoase cinematografe din Piteşti, a ajuns acum în mâinile municipalităţii care, în momentul de faţă, se zbate pentru a aduce o urmă de lumină în cazul acestuia. Nu demult, edilul şef al Piteştiului, Tudor Pendiuc, a declarat pentru presă că are intenţia de a transforma fostul cinema în sală multifuncţională şi sală de concerte pentru Filarmonica Piteşti.
Conform primarului, deja a fost alocată suma de 100.000 lei noi pentru renovarea şi modernizarea localului, dar se aşteaptă licitaţia pentru a fi desemnată firma care se va ocupa de acest aspect.
În Cinematograful Bucureşti rulează totuşi filme, însă interiorul a rămas acelaşi ca acum aproape 50 de ani. Preţul unui bilet este pe măsura condiţiilor, adică de nimic, acesta variind între 6-8 lei.
Cinema Dacia – de la cinematograf la Centru de Ajutor Spiritual
Cinematograful Dacia, aflat odinioară în cartierul Craiovei, a fost pe rând cinema, discotecă, club şi acum este centru de ajutor spiritual.
Cinematograful Dacia, iniţial a fost ales pentru a găzdui spectacolele Filarmonicii Piteşti, dar din cauza faptului că la momentul respectiv funcţiona clubul Insomnia şi în 2009 RADEF a hotărât vinderea imobilului către chiriaşul de la acea vreme, planurile edilului au fost date peste cap.
RADEF a încălcat astfel legea prin care toate cinematografele trebuiau să treacă în subordinea administraţiilor locale.
La momentul respectiv, primarul a declarat pentru presă: „M-a sunat şeful RADEF şi mi-a comunicat că fostul cinematograf a fost vândut. Până se aplica legea, noi ce luăm? Praful de pe tobă! Nu ştiu cum l-au vândut pentru ca legea nu permite sub nicio forma aşa ceva.”
De la filme sau nopţi de distracţie, acum funcţionează în clădire o sucursală a Bisericii Universale, unde adepţii acestui cult participă în cursul săptămânii la slujbe de vindecare, iar vinerea la slujbe de dezlegare a vrăjilor, blestemelor, şi chiar de exorcizare.
Cinema Lumina – noul sediu al oamenilor de afaceri
În anul 2004 cinematograful Lumina a fost donat de către guvernul Năstase Consiliului Judeţean Argeş, iar după aceasta a fost concesionat de către Asociaţia Oamenilor de Afaceri Argeş în anul 2010.
Unul dintre obiectivele acestui proiect consta la vremea respectivă în dezvoltarea economică sustenabilă a judeţului Argeş, ca urmare a promovării spiritului antreprenorial la nivelul comunităţii locale, a creşterii capacităţii IMM-urilor de a genera a valoare adăugată, de a crea locuri de muncă şi de a utiliza forţa de muncă disponibilă din zonă, precum şi de a atrage investiţii străine. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local” şi a avut o valoare de peste 37 de milioane de lei.
La momentul respectiv, din punct de vedere al stării de conservare a clădirii existente, se observau lejer degradări accentuate ale diferitelor elemente constructive. Elementele şarpantei erau putrezite iar învelitoarea este degradată în proporţie de 40%. Soclul prezenta multiple fisuri şi crăpături, iar pe anumite porţiuni era vizibilă armarea grinzilor de fundare ca urmare a degradării accentuate a betonului. De asemenea urmele infiltrării apei din sol şi urme ale atacurilor biologice la nivelul soclului erau, de asemenea prezente. Peretele sud-vestic avea crăpături semnificative în zidăria de cărămidă. Mai mult, tâmplăria din lemn care rămăsese neschimbată era putrezită, scorojită şi nu se închidea corect.
În momentul actual clădirea a fost reabilitată şi funcţionează, pe lângă AOA şi alte instituţii din domeniul afacerilor.
Cinema Modern – ultimul cinematograf rămas
Cinematograful Modern este ultimul cinema rămas în picioare dintre toate cele patru. În prezent încă se rulează filme, chiar dacă ultimele lansate apar după două sau chiar trei luni.
Sala are o capacitate de 350 de locuri, iar preţurile sunt de 8 lei, iar la 18.30, când este tariful redus, vizionarea unui film este de 6 lei.
În clădirea cinematografului funcţionează din şi 2010 Curtea de Apel Argeş.