Unii dintre noi vor mai mult de la viață, fie că ne referim la profesie, la viața socială sau chiar la politicile din domeniu social. Piteșteancă la origine, Iuliana Dună (foto) vine în întâmpinarea acelor români care sunt interesați să muncească, pentru o perioadă de timp, în Canada și chiar pentru a se stabili acolo. Aceasta este Directorul companiei Usha Immigration si este Consultant Canadian de Emigrare, fiind acreditata de Guvernul Canadian, membru cu puteri depline a Consiliului de reglementare in domeniul emigratiei, Canada (ICCRC). Dacă vreți să aflați cum vă puteți schimba viața muncind sau emigrând în Canada, cițiți rândurile următoare.
După deterioararea situației din Uniunea Europeană (Brexit, criza imigranților) asistăm la o reorientare a românilor către Canada?
Cu siguranta exista o orientare mai mare spre Canada in ultimii ani, dar nu numai a romanilor si nu numai in urma Brexit.
Statistic vorbind, se pare ca imigraţia in UK a scăzut cu 23.000 la 596.000 în ultimile 12 luni în timp ce emigratia a crescut cu 26.000 la 323.000. Cifrele arată că 41.000 mai puţini studenţi internationali au venit in Marea Britanie fata de anul precedent.
Uniunea Europeana e sufocata de birocratie, de taxe mari, de un influx neasteptat de mare de refugiati si imigranti economici, unii fiind necalificati. Discutand cu multi clienti care imigreaza din Italia, fie ca e vorba de romani , fie de italieni, toti se confrunta cu aceeasi problema: salarii mici, taxe mari, agajatori care nu platesc la timp sau nu platesc deloc, clasa politica corupta si nesiguranta cetateanului.
Londra a devenit de neatins din multe puncte de vedere. Costul locuintelor si al chiriilor a crescut ca efect al centralizarii financiare si economice excesive din tipul administratiei Cameron. Invazia est-europeana a schimbat radical relatiile pe piata muncii in domeniul serviciilor, in agricultura sau in domeniul transporturilor. Refugiatii beneficiaza de programe sociale, unele foarte generoase. Sa stii ca sunt si foarte multi vest europeni care nu se mai simt bine in tara lor si vor sa imigreze. Ma refer la tari ca Germania, Belgia , Olanda.
Lucrezi de mult in domeniul emigrarilor. Ce fel de programe exista acum pentru a veni legal in Canada?
Da, am inceput sa lucrez in Emigrari in Canada in 2007.
In acest moment, exista mai multe categorii de programe. Printrea acestea se numara categoria Lucratorilor calificati, Fermieri, Oameni de Afaceri , Intreprinzatori si Investitori, Liber-profesionisti in Arte si Sport, Membrii apropiati de familie ai rezidentilor sau cetatenilor canadieni, Refugiati si cazuri umanitare. In general oamenii vin cu un contract de munca, dupa care depun actele pentru rezidenta . Sunt situatii in care partenerul vrea sa-si aduca sotul , sotia dupa caz, copii si atunci exista programul de sponsorizare familiala. Exista din 2015, un Program nou- New Express Entry care face din pacate un pic mai dificila emigrarea pentru ca e bazat pe puncte. Candidatul trebuie sa aiba un anumit punctaj pentru a se califica.
O dată ajuns in Canada, care ar fi cele mai importante trei provocări/dificultăți întâmpinate de un român?
Cred ca prima bariera pentru multi este , ca peste tot, limba engleza sau franceza. Daca imigreaza direct, gasirea unui loc de munca nu este neaparat simpla. Trebuie experienta canadiana si eventual certificate sau diplome. Studiile sunt scumpe in Canada. Referintele pentru un job sunt de asemenea esentiale. Daca imi ceri numai trei, ultima as zice ca e clima. Iarna este foarte friguroasa si lunga. Exista foarte multe bancuri pe tema asta , o sa-ti spun unul scurt. Canadienii au o gluma: Cate anotimpuri exista in Canada? Iarna si Iulie.
Care este perioada de timp și ce costuri implică pentru ca un cetățean român să ajungă să lucreze în Canada, apoi să devină cetățean?
In momentul actual, cetatenia se obtine dupa 4 ani de rezidenta permanenta. Guvernul liberal vrea insa sa schimbe legea , sa revina la cea veche de 3 ani locuiti in Canada.
Daca persoana vrea sa vina cu un contract de munca, inainte de a veni in Canada, compania pentru care va lucra, trebuie sa aiba autorizatie ca poate aduce muncitori straini. Acesta este faimosul LMIA- Labour Market Impact Assessment.
Pe baza acestei aprobari, LMIA , candidatul poate depune actele pentru a obtine permisul de munca.
Daca vrea insa sa vina direct cu rezidenta permanenta, unul dintre programe se numeste New Express Entry. Candidatul este evaluat pe baza de puncte in functie de varsta, pregatire profesionala, cunoasterea limbilor engleza si franceza si a altor factori.
Daca vorbim de emigrarea intr-o anumita provincie a Canadei, atunci fiecare guvern provincial are un sistem unic de selectie a candidatilor.
In functie de programul de emigrare perioada de asteptare poate fi de minimum 6 luni, nu-ti pot spune insa un maximum. Costurile sunt variabile caci includ costuri guvernamentale , pe care le platesti Guvernului Canadian si costuri profesionale, platite birourilor de emigrari.
Mulți vorbesc despre diferențe destul de mari, altele decât cele de limbă, între partea franceză (Quebec) și cea britanică. Către ce zonă e indicat să aplicăm, dacă ne interesează să emigrăm?
Asta e o intrebare foarte subiectiva. Fiecare zona are farmecul ei dar si legislatie diferita. Fiecare provincie are avantajele si dezavantajele ei, pornind de la taxe, de la echivalarea diplomelor ajungand pana la viata culturala si sociala.
Care sunt principalele meserii căutate pe piața forței de muncă din Canada?
In general e bine sa ai o calificare, fie ca lucrezi in contructii, in Horeca sau ca CEO sau orice alt job . In Canada pentru orice profesie sau meserie trebuie sa ai o diploma sau un certificat. De exemplu, daca vrei sa lucrezi ca agent imobilia, trebuie sa studiezi, sa dai un examen final si apoi sa te inscrii in Asociatia lor. Fiecare agent imobiliar plateste o taxa anuala pentru a-si pastra licenta, se duce la cursuri, seminarii pentru a-si imbunatati cunostiintele si respecta codul de etica al Asociatiei.
Cei mai mulți români știu despre Canada că este o țară imensă și cu multă zăpadă… Care sunt cele mai propice zone de locuit?
Cred ca British Columbia are o clima mai placuta, dar si multa ploaie si cer inorat.
Romanii care vor sa viziteze Canada din 2017, au nevoie de eTA (Electronic Travel Authorization). Ce implica Eta?
Romanii vor putea beneficia de ridicarea vizelor pentru a vizita Canada . Atentie insa, referitor la imigrare, la dreptul de munca sau de studii in Canada, ramin in vigoare reglementarile de pina acum din domeniul imigratiei.
In prima faza, de la 1 mai 2017, romanii care au deţinut o viză canadiana temporara in ultimii 10 ani sau care detin in prezent o viza valida, valabila pentru Statele Unite vor putea sa viziteze sau sa tranziteze Canada pe baza eTA (Electronic Travel Authorization/ Autorizatia Electronica de Calatorie), in loc de viza. Asadar, cei care au mai fost supusi verificarilor, in special romanii veniti in vizita la rude.
In cea de a doua faza, de la 1 decembrie 2017, vor beneficia de aceasta masura toti romanii, dar t rebuie insa sa solicite eTA.
Ce le-ai transmite romanilor care vor sa emigreze in Canada?
Sa stii ca majoritatea romanilor care sunt la a doua imigratie, sa zic asa, adica vin in special din Europa de vest, sunt aproape integrati. Nu sunt chiar atat de ” home sick”.
Sistemul medical ,de invatamant si administratia canadiana e diferita de Romania. Intotdeauna vor fi pro si cons, dar per total Canada e o tara deschisa pentru emigranti. Eu spun intotdeauna: Sunt astazi ceea ce bunicii tai erau ieri- adica emigranti.
Iuliana Duna, este Directorul companiei Usha Immigration si este Consultant Canadian de Emigrare, fiind acreditata de Guvernul Canadian, membru cu puteri depline a Consiliului de reglementare in domeniul emigratiei, Canada (ICCRC).
Iuliana Duna este licentiata in Drept, Univ. Bucuresti, (2001), avand un Master in drept la Universitatea din Anvers (Belgia) (2007) iar in anul 2013 a obtinut diploma de Consilier juridic si Specialist in Emigrari, acordata de Ashton College, Vancouver.
Iuliana Duna are experienta si ca jurist in dreptul muncii, fiind specialist atat in legislatia muncii cat si in legislatia de emigrare.
Iuliana Duna vorbeste fluent limba engleza, romana, olandeza si franceza.
Iuliana Duna poate fi contactata direct prin email la ushaimmigration@gmail.com sau la telefon:001 403 719 7156