În urmă cu câteva minute, mă sună un bun prieten să îmi spună că își anulează plecarea la mare, programată în acest weekend. Își cumpărase bilete la un festival de rock programat a se desfășura la Năvodari. ,,E doliu national sâmbătă, cică a murit regina p…, iar cea mai importantă zi de festival nu se va mai desfășura! Am plătit bani buni pe bilete, pe cazare… Acum o să stau acasă și o să mă duc, probabil, la începutul lui septembrie’’ îmi spune amicul.
Mda, se pare că multe evenimente de genul ăsta, programate a avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, ținând cont că se desfășoară pe domeniul public (pentru care organizatorii au plătit chirie, au antamat paznici, gunoieri, să nu mai vorbim de sonorizare, trupe, unele cu renume, care vin din cele mai îndepărtate locuri din lume), vor fi anulate! Pentru mulți organizatori, acest lucru va fi egal cu un ditamai falimentul, iar pentru clienți, cu un concediu distrus.
Toate acestea se întâmplă din cauza faptului că se înmormântează, la Curtea de Argeș, o bătrână, membră a familiei regale, despre care românii, în special cei tineri, știu puține sau deloc. Și pe bună dreptate, citesc cum o grămadă de jurnaliști și de nostalgici trecuți binișor de 70 de ani o ard, în ultima săptămână, toată-ziua-bună-ziua, cu ,,moartea reginei Ana’’ , în condițiile în care femeia asta, respectabilă, în felul ei, nu a fost niciodată regină, devenind nevasta lui Mihai de Hohenzollern la șase luni după ce acesta a abdicat. Prima dată, aceasta a venit în România când avea deja 70 de ani și niciodată, de atunci, nu s-a chinuit să învețe măcar două fraze în limba română! În sfârșit, astea le-ați mai citit și altundeva. Chiar dacă sunt republican, respect lucrurile făcute pentru România de Carol I sau Ferdinand, dar cam aici se limitează entuziasmul meu atunci când aud de monarhie.
Mi se pare o mare tâmpenie să decretezi zi de doliu national în plin sezon estival și într-o zi de weekend. Nu stau aici să motivez de ce nici nu ar trebui să ținem doliu pentru cineva care, să fim serioși, nu a reprezentat mare lucru pentru istoria recentă a României! Nu a fost un dezastru umanitar să decretezi așa ceva, nu a fost un cutremur sau atentat, nu a murit nici vreun fost șef de stat (când îi va veni vremea lui Mihai, da, e normal să se țină doliu national).
Cum scriam mai sus, interzicerea desfășurării unor evenimente cultural-artistice și sportive va însemna pierderi de zeci de mii, sute de mii de euro pentru organizatori (care, la anul, cu greu vor mai putea organiza o altă ediție, din cauza banilor) și concedii distruse pentru alte sute de mii de români, care în acest weekend își programaseră o ieșire pe la vreun concert sau festival.
Respectăm trecerea în neființă a principesei Ana, însă acești români, plătitori de taxe și impozite, nu merită și ei o ieșire-două pe an? Că tot vorbim de doliu, s-a decretat zi de doliu national când au murit, pe bandă rulantă, bebelușii internați la Spitalul de Pediatrie Pitești? Se ține doliu national pentru oamenii în floarea vârstei care mor din cauza infecțiilor intraspitalicești și pentru ăia care mor în accidente de circulație, din cauza lipsei infrastructurii? Nu, cu ipocrizia care ne definește, decretăm zi de doliu national pentru o bătrână de care nu au auzit, în timpul vieții ei, nici 5% dintre români.
Lasă, transformăm Curtea de Argeș într-un bâlci funeral, pe 13 august, p…-ne pe proștii de români care au dat bani serioși să se aibă și ei parte de câteva zile de distracție!


