„A.P.P. nu este surprinsă de rezultatele sondajului de opinie dezvăluite de ziarul ”Tricolorul”, pentru că știm cum îl privesc românii pe Liviu Dragnea și partidul său. Adică A.P.P.-ul cu adevărat patriot și suveranist, așa cum le spun și eu, Codrin Ștefănescu de fiecare dată îmbârligătorilor sistemului care împroșcă cu lăturile servite acestora, spre distribuire publică. Așa că românii știu adevărul și nu țin cont de mizeriile slugilor securiste. Degeaba plătește Ciolacu sondajele trucate!
Totuși suntem și noi cei din A.P.P. uimiți de anumite rezultate în ceea ce-i privește pe ceilalți nominalizați, partide sau persoane politice, din chestionarul sondajului.
Jurnaliștii din redacția ”Tricolorul” au prezentat sec rezultatele sondajului, fără să-l îmbrace în adăugiri pompoase de umplutură, așa cum sunt prezentate așa zisele sondaje măsluite ale lui Pieleanu, sau Dâncu. Sondaje care pentru a lua fața românilor, și a da impresia că sunt făcute profesional, prezintă un așa zis studiu sociologic de genul ”categoriilor de vârstă ale votanților” și alte elemente de acest gen. Fără a spune adevărul că sondajul lor este făcut pe un eșantion de aproximativ o mie de persoane aflate în baza de date a acestora.
Comparativ, la întrebările clare și directe ale sondajului din ”Tricolorul” au răspuns peste 52.000 de români! Fără reclamă prealabilă a sondajului, fără ieșiri pe la televiziunile consacrate! Televiziuni cărora le este teamă să vorbească despre acest sondaj și mai ales despre rezultatele sale. În orice altă mass-media din țările normale funcțional, vuia pe tema rezultatelor!
Nu este de mirare că Liviu Dragnea și A.P.P. au ieșit pe primul loc, chiar ne așteptam la o diferență și mai mare.
La P.S.D. este tragedie totală. ”Civilul” Ciolacu zis ”zero la sută” a primit doar 62 de voturi, iar colega sa de partid Gabriela Firea, de aproximativ o sută de ori mai mult!! Adică nici măcar cei din partidul noului său P.S.D. nu-l mai vor pe Ciolacu.
La P.N.L., chiar dacă în planul șefilor supremi din spatele partidului este altul, în mod sigur le va da de gândit și-l vor exclude pe Ciucă, care gafează și ca executant! Pe Ciucă, alt ”zero la sută” ca și Ciolacu, l-au votat 6 (șase) persoane!!! Bode l-a bătut la fundul gol, a obținut de aproximativ 300 de ori mai multe voturi! Așa că membrii P.N.L. i-au transmis un mesaj clar lui Iohannis.
Useriștii îl preferă pe Barna, conform votării Drulă nu există!
În ceea ce privește A.U.R. se dovedește că este o construcție politică artificială, nu au structură teritorială. Conform rezultatelor sondajului, în A.U.R. sunt de fapt două partide cu doi reprezentanți: George Simion și
Claudiu Târziu. Ca număr de votanți sunt apropiați, unul are pe la 2000 iar celălat aproximativ 1900 de voturi.
Haștagiștii, neomarxiștii și oamenii de serviciu ai sistemului, care au fost mobilizați la maximum conform ordinului pe unitate, au votat-o pe Koveși, astfel că primul procuror european cu cocarda Ucrainei pe piept, a ieșit pe locul doi, la aproximativ 10% (circa 5000 de voturi mai puțin) în urma lui Liviu Dragnea. Cu toate acestea, votanții lui Koveși i-au dat câteva voturi și lui Cioloș și partidului său, adică 1%!
Dincolo de aparențe, se vede clar cum forțele care acționează în slujba lui Koveși, se unesc în ceea ce-o privește, chiar dacă la partidele lor votează ”pe căprării”… Ceea ce este greu de digerat pentru românii patrioți.
Lansez provocarea către mass-media, respectiv către dumneavoastră jurnaliștii, și sunt curios câți veți avea curajul să prezentați rezultatele sondajului?!” transmite Codrin Ștefănescu, Secretar General A.P.P.